Una este să cunoşti din istorie soarta tragică a ţinutului românesc dintre Nistru şi Prut, trecut de atîtea ori de sub o stăpînire sub alta (1812, 1918, 1940, 1941, 1944), şi cu totul altceva să percepi aceste translaţii din perspectiva oamenilor care le-au trăit şi a căror existenţă a fost răvăşită de ele. O bună călăuză pentru dobîndirea acestei imagini ne oferă cartea lui Boris Buzilă, De-a v-aţi ascuns^. Un destin basarabean (Curtea Veche, Bucureşti, 2009). Copilul născut în 1929 în satul Sălişte din vecinătatea Orheiului va sesiza de timpuriu atmosfera specială a locului: "Dincolo de hotarul pe care mulţi îl considerau a fi nu numai al României, ci şi al Europei civilizate, începea spre Est, misterios şi ameninţător, necunoscutul." Circulă insistent zvonuri despre faptele de cruzime ale bolşevicilor, unii fugari trec Nistrul şi îşi caută de lucru prin gospodăriile localnicilor. Dar pecetea secolului de ocupaţie ţaristă (1812-1918) se mai păstrează încă sub diferite forme. Nepotul îi spune mătuşii "tiotea", formula de reverenţă este cea rusească (Anastasie Mironovici, Constantin Alexandrovici), adulţii vorbesc între ei ruseşte cînd nu vor să fie înţeleşi de copii. Nume sau diminutive ca Tamara, Tatiana, Aniuta, Nataşa sînt utilizate frecvent. "Uneori m-a bătut gîndul - mărturiseşte autorul - să scap de prenumele meu de cneaz şi de ţar rus, să mă despovărez de el... Mă incomoda excesiva lui transparenţă şi...xenofonie".
La 28 iunie 1940, în urma ultimatumului sovietic, Basarabia este smulsă din trupul României. Detalii de tot felul, unele amare, altele hazlii, conturează atmosfera momentului. Preotul satului, care pînă atunci îi pomenise în slujbe pe episcopul de la Chişinău şi pe regele Carol al II-lea, "nu ştia ce vlădică trebuie pomenit acum şi se întreba dacă este sau nu cazul să-l pomenească pe Stalin". Intrarea în Orhei a trupelor sovietice n-are nimic
