Dacă în nenumărate rânduri, ONG-ul ecologist Mare Nostrum a hulit şi s-a revoltat, de ochii lumii, împotriva iniţiativelor legate de mediu ale Primăriei Constanţa, iată că a venit timpul ca aceste două entităţi să devină... partenere.
Şi asta tocmai pentru o acţiune de plantare de arbori, arbuşti şi flori în Parcul Tăbăcăriei (Zona Zodiac). Adică tocmai în parcul despre care cei de la Mare Nostrum spuneau, în urmă cu ceva ani, că a fost distrus de către primăria condusă de Radu Mazăre, care a dat voie să se construiască acolo un impunător mall. Însă acum, pacea, prietenia şi parteneriatul s-au aşternut peste ecologiştii conduşi de Nicolae Munteanu, preşedintele Mare Nostrum. Preşedinte care a spus răspicat că nu ştie foarte multe despre parteneriatul cu municipalitatea, dar care a acuzat, cu alte ocazii, celelalte ONG-uri de mediu că „primesc fonduri de pe la primărie". Vom reveni. » Mai citeste si:„Mărţişorul Ecologic" a ajuns la cea de-a VIII-a ediţie Echipele de la Liceul „George Călinescu" şi de la Şcoala nr. 29 sunt câştigătoarele proiectului EcoChampions Adevărul de Seară : Mare Nostrum lansează ghiduri pentru protejarea delfinilor din Marea NeagrăAtac la Fin.Co.Ge.Ro SpaMare Nostrum ne scapa de uleiul uzat
Dacă în nenumărate rânduri, ONG-ul ecologist Mare Nostrum a hulit şi s-a revoltat, de ochii lumii, împotriva iniţiativelor legate de mediu ale Primăriei Constanţa, iată că a venit timpul ca aceste două entităţi să devină... partenere.
Şi asta tocmai pentru o acţiune de plantare de arbori, arbuşti şi flori în Parcul Tăbăcăriei (Zona Zodiac). Adică tocmai în parcul despre care cei de la Mare Nostrum spuneau, în urmă cu ceva ani, că a fost distrus de către primăria condusă de Radu Mazăre, care a dat voie să se construiască acolo un impunător mall. Însă acum, pacea, prietenia şi parteneriatul s-au aşternut peste ecologiştii