Literatura nonfiction a facut si face ravagii printre oamenii subtiri. Ei par a ne spune ca s-au saturat de estetisme, de fictionalizari, vor viata autentica din documente, din jurnale, din memorii. Gata cu literatura facuta de "literati", de oameni cu scoala (iar daca mai au si filologia sau alta facultate umanista, atunci e si mai grav)! Sa vina sângele proaspat al celor care nu vor sa faca literatura, al celor care nu stiu ce-i aia literatura. Iar daca mai sunt si fara studii, cu atât mai bine, deoarece astfel nu sunt infectati de acest virus care devitalizeaza arta. Nu suntem prea departe nici de ideologia primilor ani de sistem comunist si nici de intentiile programatice ale Festivalului "Cântarea României": inlocuirea profesionalismului cu amatorismul.

La sustinerea unei asemenea periculoase idei s-au inhamat câtiva critici care, banuiesc, vor sa faca audienta. Ideea este de-un populism ieftin si otravitoare prin ceea ce induce: lipsa de respect pentru profesia de scriitor. Este de-ajuns sa fi trait ceva interesant sau sa te fi adus Dumnezeu drept martor la ceva interesant, sa-ti asterni experienta pe hârtie si gata literatura! Pentru ca are inscrisa in biografie meseria de sofer sau de necalificat pe diverse santiere, autorul devine automat o revelatie si are certificatul de autenticitate in buzunar. Ceea ce se reproseaza autorilor "cu carte" sunt revelatii estetice supralicitate la un autor venit, nu-i asa, din popor. Autenticitatea insa, pentru ca asta se lauda, nu este altceva decât tot o forma a esteticului si trebuie perceputa, inteleasa si apreciata in aceasta categorie. Nu orice nepricepere este arta, ci numai acea nepricepere asumata si folosita spre a produce efect artistic. Altfel, orice compunere scolara cu gramatica aleatorie si putinatate de limbaj si logica, orice desen prost croit s-ar incadra in ceea ce numim si convenim