Superb! Toate momen-tele de aşteptare şi toţi banii au meritat. De la stadionul arhiplin şi până la marea de steaguri şi fulare, ce aduceau a Campionatul European câştigat de greci în 2004, de la coregrafiile şi torţele ce au declanşat fiesta de culoare şi lumină la peluză şi până la scandările frenetice de pe toată durata partidei, de la relaxarea sigură din jocul lui Dorel Stoica şi până la foarfeca de senzaţie a lui Costea, totul a fost superb la meciul cu Dinamo. Universitatea arată ca o echipă ce vrea performanţă. Nu mai visăm, nu mai sperăm. Vrem performanţă şi o vrem cu atâta ardoare, încât nimic nu pare să ne poată opri. Cum este oare posibil aşa ceva? Întreb asta deoarece, acum cinci ani, marii experţi trimiteau echipa aceasta prin ligi inferioare şi ne preziceau sfârşitul. Numai că, între timp, se pare că pronosticurile s-au inversat, iar prezicătorii de ocazie sunt puşi la respect tocmai de aceste jocuri mari pe care Ştiinţa le etalează parcă ostentativ. E clar, nu avem nume sonore, nu avem „tehnicile“ practicate de echipele bucureştene şi nu avem nici banii de la Cluj. Dacă mai punem şi că ne fură arbitrii, şi că mulţi dintre cei prezenţi la meciul cu Dinamo nu fuseseră pe stadion decât la alte derbiuri, ne dăm seama că performanţa nu este tangibilă. Cum putem ajunge însă în Europa când nu avem nimic din atuurile necesare? Sau, ca să înţeleagă toată lumea unde bat, nu avem nimic din ceea ce era arătat cu degetul că lipseşte. Fiindcă este evident, mai ales după evoluţiile din acest sezon, că Universităţii nu i-a lipsit în acest timp decât voinţa de a merge în cupele europene. Nu s-a vrut ca Ştiinţa să meargă în Europa fiindcă întotdeauna interesul a purtat alt fes mai mare. Şi aici aş vrea să detaliez puţin ca să nu las loc de interpretări. Banii nu se poate spune că ne-au lipsit deoarece atât Neţoiu, cât şi Staicu au ave-rile mai mari decât Mititelu. Ju