In plus, veti avea senzatia ca sunteti bransati la ceea ce se intampla mai nou in domeniu, aceasta primavara fiind marcata de o adevarata infuzie de noi montari Evgheni Oneghin, mai precis la Viena, Praga (unde regia este semnata de Andrei Serban) si Bucuresti. Nu este o coincidenta, ci o aniversare – 130 de ani de la premiera absoluta a operei, care a avut loc la Moscova, pe 29 martie 1879.
Istoricul bucurestean al acestui titlu are si el cateva repere importante: prima montare in 1938, apoi doua productii semnate Hero Lupescu, la distanta de peste 20 de ani, in stagiunea 1958-1959 si in 1981. Recenta premiera bucuresteana reprezinta asadar cea de-a patra montare a operei Evgheni Oneghin pe scena bucuresteana, iar pentru Ion Caramitru – reluarea unui spectacol pe care l-a abordat si in urma cu 14 ani, la Belfast. Muzica rusa a lipsit de pe scena Operei Nationale din Bucuresti in ultimii 20 de ani, asa ca exista, iata, inca un motiv pentru aceasta alegere.
Intrebarea care se pune este: mai reuseste sa seduca in anul 2009 opera lui Ceaikovski, compusa dupa romanul in versuri scris de Puskin? Decorurile Mariei Miu si costumele Vioricai Petrovici sugereaza epoca intr-o maniera directa, cu bun gust si nu neaparat cu intentia de a propune ceva modern. Ion Caramitru nu forteaza nici el in directia unei proiectii in contemporaneitate, destul de la moda in ultimul timp in teatrul liric european. Se incearca o descriere a atmosferei cu mijloace traditionale, carora li se adauga un efort mai putin obisnit pentru aceasta scena in directia decupajelor de lumina, semnate de light designer-ul Chris Jaeger, cu reusite efecte picturale. De altfel, personajul colectiv jucat de cor, destul de prezent pe parcursul actiunii si, ca de obicei, cu o convingatoare contributie vocala (Stelian Olariu – maestru de cor) este si el pus in valoare de fiecare data intr-o
