Am vazut lumea reincepand sa citeasca prin metrouri, parcuri si autobuze, am vazut lumea reincepand sa-si puna intrebari pana mai ieri uitate, am vazut lumea reincepand sa creada in valori demult abandonate si mi-am zis: Iata, omul crizei a sosit.
Pana mai ieri, nu exista sau habar n-avea ca exista. Acum, daca nu te grabesti cand mergi pe strada, il poti vedea, la inceput abia palpaind, apoi prinzand tot mai clar contur, pe el, omul crizei.
Pare mai putin zgomotos si in schimb mai distins; mai putin trufas si in schimb mai ingaduitor; noaptea nu si-o mai petrece toata-n discoteca, pentru ca vrea sa-si rezerve un ceas de singuratate, acasa, ca sa dea de capat unor intrebari ce-l macina de mai multe saptamani; dimineata e mai punctual la serviciu, pentru ca a vazut vechi colegi disparand pe nepusa masa si fara un cuvant; a invatat sa fie mai chibzuit cu banii, pentru ca maine poate sa i se intample si lui; in localurile de cartier, il vezi ceva mai abatut, iar manelele cu bastani, dusmani, golani si munti de bani au inceput sa-l dezguste; si, in fine, nu mai sare din masina la intersectii ratoindu-se la politisti; ba chiar, daca s-ar duce la un control de specialitate, ar afla ca IQ-ul lui pe ultimele luni s-a imbunatatit simtitor…
E fapt real: intr-o dimineata pe la noua, in drum spre serviciu, am numarat in vagonul meu de metrou, cu optzeci de oameni la bord, nu mai putin de nouasprezece persoane care citeau. Am avut timp, de-a lungul celor patru statii pe care le parcurg pana la destinatie, sa ma frec bine la ochi. Si sa studiez cu atentie si cititorul, si cartea pe care o citea. De unde aparusera aceste stranii personaje pe care nimeni nu le mai vazuse ani la rand?
Mai mult si mai graitor, din cei nouasprezece "atipici", treisprezece citeau carti adevarate (ma pricep sa ghicesc editura dintr-o ochire, iar uneori si autorul, ba chiar
