Dintr-un singur punct de vedere e copilăria de compătimit: al uitării care, odată ce ai griji de oameni mari, o acoperă, al tristeţilor tîrzii consolate din tot mai subţirile ei rezerve de bucurie. Aceeaşi soartă o împărtăşesc, bune-rele, şi cărţile ei. Cărţi cu coperţi închise. O vreme.

Nu ştiu cît de mult dă seama La Medeleni despre copilăria fiecăruia dintre noi, şi cît despre copilăriile, ingenui lipse de mijloace, ale literaturii. Înclin să cred că a doua e calea ei, a unei lecturi la care mai degrabă revii, ca orăşean într-o vacanţă la ţară (enervantă, uneori), la ani buni după ce ţi-ai format un gust, decît a primei iubiri de modă veche, la vîrsta spiritului critic în floare, cînd nimeni nu recunoaşte că i-ar fi trecut aşa ceva prin mînă. Totuşi, să deschidem Hotarul nestatornic, apărut în 1925, la Cartea Românească. E, pus între coperţi neatrăgătoare, de-un maro comun, la legătoria F. Knoll & Fiu din Iaşi, un exemplar din biblioteca familiei Ionel Teodoreanu. A cărui poveste începe, ştim bine, cu titlul, atrăgător (dacă n-ar fi atît de nepotrivit cu prima frază...), Potemkin şi Kami-Mura. O alergare de zmee, pe uliţa satului, şi o alergare de cai, de la gară, stîrnită de copilăreşti ambiţii de întîietate. Ici-colo, discuţii grave, drame prefirate în vacanţa fără nici un cusur. Îngropate acolo unde stau secretele, se acoperă cu cîte o frază care spune totul şi nimic: "...Sânziene, murmură Monica silabele tremurătoare de soare ca un vers uitat de albine pe buzele copiilor." (p. 21).

Prezenţe blajine, care nu sînt de-adevăr, ca a bunicii Monicăi, în odăi cu ochelari răbdători, şi cu mirosuri din cuhniile lui Pillat, umplu casa Deleanu. Şiruri de obiecte învechite, tocite fidel, deodată cu stăpînii lor, detalii umplînd aerul dulce, amestec peste poate de etichetă şi confort, al cămărilor bătrîneşti. Teodoreanu insistă, pe pagini întregi, pe te