Nici n-au apucat bine fătucile şi guguştiucii să-şi şteargă lacrimile iscate de vârârea la zdup a idolului lor, Gigi Becali, că televiziunile şi ziarele au şi fost lovite de o nouă isterie: cea poreclită pompos Revoluţia de la Chişinău. Pare că Dumnezeu a aranjat în aşa fel încât isteriei mediatice provocate de arestarea lui Gigi Becali să-i succeadă isteria stârnită de evenimentele violente de la Chişinău.

Pentru că felul de abordare de media a celor două momente e aproape identic în cele două slăbiciuni majore:

1) Prioritatea absolută acordată emoţiei împinse până la isterie;

2) Tendenţiozitatea făţişă în prezentarea evenimentului.

Ca simplu cetăţean, zis şi al Uniunii Europene, n-am reuşit să aflu, din transmisiile posturilor de ştiri, din jurnalele televiziunilor generaliste, din reportajele tipărite în presă, altceva decât faptul că jurnaliştii de la faţa locului, moderatorii şi invitaţii din studio stau prost cu nervii. Cealaltă notă - tendenţiozitatea - şi-a spus şi ea din plin cuvântul. De la titlul absurd Revoluţie la Chişinău până la informaţiile de la faţa locului. Sunt român, dar asta nu înseamnă că sunt şi idiot.

La Chişinău, nemulţumite de rezultatul alegerilor, partidele din opoziţie au scos în stradă simpatizanţii, cărora li s-au adăugat, desigur, şi tineri disperaţi de ţinerea Republicii departe de Uniunea Europeană, fără să realizeze că aceasta e opera în primul rând a Occidentului, interesat să nu deranjeze Rusia. Scenariul a fost asemănător celui pe care-l pregătea Traian Băsescu în 2004, dacă Adrian Năstase nu era convins de trădătorii din PSD să renunţe la bătălie. Partidul comuniştilor din Republica Moldova n-are nici o legătură cu Partidul Comunist. Prin confiscare postului public de televiziune, prin amestecul administraţiei în campanie şi în alegeri, îl putem situa undeva între un