Firmin este romanul cu care Sam Savage a debutat în 2006, la vârsta de 66 de ani, roman ce s-a bucurat de un succes considerabil la Târgul de Carte de la Frankfurt din 2008, fiind sau urmând să fie tradus în peste 30 de limbi. Mimând convenţia realistă, scriitorul american a scris un soi de bildungsroman ce are ca erou un personaj mai puţin obişnuit, deoarece naşterea, copilăria, experienţele fundamentale, mărirea şi decăderea îi aparţin unui simpatic şobolan împătimit de...literatură. Discursul îndrăgostit al acestui şobolan antropomorfizat se citeşte cu plăcere şi cu zâmbetul pe buze, cartea fiind scrisă într-un ritm dinamic şi într-o manieră ludică, iar accentele de tragicomedie bovarystă îl fac simpatic pe fragilul, dar cinicul şobolan aflat deasupra semenilor săi (celebri sau nu!), înflăcărat fiind de lumea imaginară a poveştilor în care vieţile au mereu direcţie şi semnificaţie. Aspiraţiile, bineînţeles, sunt pe măsura fanteziei şi îl transformă pe Firmin într-un geniu neînţeles de celelalte rozătoare (şi, vai! nici de oameni), viaţa sa pe jumătate visată, scăldată fiind în literatură, amintind cititorilor de Emma Bovary. Aventurile sale demonstrează încă o dată că literatura poate transfigura şi cele mai mediocre existenţe, avântul său fiind alimentat şi de lecţia pe care a învăţat-o de la Dostoievski şi Strindberg: "indiferent cât eşti de mic, poţi să fii la fel de ţicnit ca oricine altcineva".
Născut de o mamă alcoolică, refugiată la subsolul unei librării din Bostonul anilor '60, Firmin apare pe lume pe o grămadă de confeti provenind din Veghea lui Finnegan, "cea mai puţin citită capodoperă a lumii", hărtiile rupte având menirea să-i "amortizeze căderea în existenţă". Aşezat încă de la început sub semnul marginalităţii, deoarece este al treisprezecelea născut, pe când sursele de hrană naturală nu erau decât douăsprezece, în plus firav şi mereu