Cu braţul la ochi, o doamnă, sprijinită de grilajul templului grecesc. Poate se roagă, poate e disperată, poate îi e rău. Dau s-o întreb: "Pot să vă ajut ?" Laş, discret, neîncrezător în mine, renunţ. Îmi văd de drum.
Primul articol îngrijorat l-a scris, după ştiinţa mea, Nicolae Prelipceanu. L-am citit într-o noapte când, în echipă cu încă secretari de partid, păzeam Universitatea de terorişti. (La modul cel mai hotărât, le-aş fi spus să plece dacă ar fi apărut!) Ideea articolului era: cum au ieşit la socoteală 25 de ani ? 45 au fost! Deci asta, reducerea răului la perioada Ceauşescu, s-a încercat mai întâi.
Aflu că a-ţi plăcea muzica lui Wagner e semn că eşti filo-nazist. Daţi-o dracului de treabă!, îmi vine să zic.
Am pierdut eu umbrela (pour de bon!), nu şi buletinul de identitate. |sta, după ce mi-a oferit o după amiază melancolică, de dorul lui, a reapărut.
Astăzi, toată ziua, meşter în casă. Meşter în casă! HELP!
Dau într-un articol al lui Călinescu peste un cunoscut al nostru. Descendent din Creangă, credeam noi că ştim, rudă prin alianţă spune criticul, probabil mai avizat. Fapt este că s-a căsătorit cu o italiancă robustă şi veselă, profesoară la U.C.L.A., a cărei reprezentantă la Bordeaux era. Se ocupa de bursieri. Avea birou la parter, dând spre un culoar strâmt pe care, în pauzele dintre cursuri, când nu-mi găseam locul, patrulam. Locuiau în eleganta, secol XVIII pur, Place du Parlement. Cum am ajuns noi acolo, cine ne-a dus, n-aş şti să spun. Şi ce-i cu toate astea ? Ce să fie ? Ca de obicei, nimic.
"Încercând disperat să exorcizeze haosul, scrie un Fritz Kaufman despre Thomas Mann, artistul creează ordine. Moartea nu este doar informalul." Într-adevăr. Mai este, până ce se va ajunge la informalul ultim, şi ordinea creată de om.
Cine caută la Proust un spaţiu realist, un timp realist, întâmplări realiste se
