Alexandru Călinescu, profesor la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi, era unul dintre apropiaţii lui Mircea Dinescu. "Când eram sub supravegherea băieţilor (de la Securitate – n.r.) şi încă se mai putea intra la mine, spunea poetul imediat după decembrie 1989, Călinescu a venit de câteva ori acasă, legitimat, desigur, de securişti.
A fost singurul scriitor din provincie care mi-a bătut la poartă, asumându-şi riscurile de rigoare, pentru că el era cadru universitar şi «băieţii» în provincie erau mult mai duri decât în Bucureşti." Cu toate acestea, numele lui Alexandru Călinescu nu apare printre semnatarii scrisorii de solidarizare cu Dinescu.
Profesorul Călinescu a avut amabilitatea de-a oferi amănunte legate de acest episod. "Am fost la Mircea în toamna lui '88 şi în primele luni ale lui '89, ianuarie, februarie, ultima oară la sfârşitul lui martie, când încă nu avea domiciliu obligatoriu, dar erau vreo opt agenţi ai Securităţii care se aflau în permanenţă în preajma lui. Apoi nu s-a mai putut pătrunde, nici comunica la telefon, vizitele mele erau legate de faptul că doream să facem ceva, să avem iniţiativa unui memoriu, spre exemplu către conducerea Uniunii Scriitorilor.
Noi încercam asta, era o idee mai veche, un memoriu în care să protestăm faţă de climatul care se deteriorase foarte mult, faţă de măsurile de supunere a breslei scriitoriceşti, faţă de lipsuri. Încercam să proiectăm un grup şi să facem ceva asemănător cu Polonia şi Ungaria, însă ne loveam de fiecare dată de reticenţe, de rezerve, de retrageri, adică găseam prea puţină audienţă.
Lucrurile s-au precipitat în urma interviului pe care Dinescu l-a dat unui ziarist francez. A apărut în Libération şi, după aceea, s-a ivit paza la locuinţa lui Dinescu, la începutul lui martie. Eu am fost la el la sfârşitul lui martie. Am fost ultimul om care a re
