Una din vinovăţiile cele mai grave ale totalitarismului comunist este cea a încercării de a înăbuşi spiritul creator, prin măsuri ce ilustrau un evantai sinistru, de la cenzură pînă la prigoana administrativă şi suprimarea fizică a celor socotiţi inconformişti. Comunismul cuprinde mormîntul nu doar al unor creaţii zădărnicite sau distruse, ci şi al unor destine umane şi adesea chiar al trupurilor unor scriitori asasinaţi ori împinşi la sinucidere. O victimă de soi a regimului stalinist este Mihail Bulgakov (1891-1940). Desfăşurîndu-şi activitatea între 1920 şi 1940, importantul scriitor a izbutit să publice prea puţin în timpul prescurtatei şi zbuciumatei sale vieţi, povestirile cu fantastică materie Diavoliada şi Ouăle fatale, precum şi un roman, Garda albă, astfel încît capodopera sa, la care a trudit pînă-n ultimele ceasuri ce i-au fost hărăzite de implacabilele Parce, romanul Maestrul şi Margareta, a apărut postum, în 1967. Volumul de însemnări diaristice şi scrisori pe care-l adnotăm în rîndurile de faţă constituie un document patetic al unei existenţe marcate de un dramatism ce informează opera, dar care îşi are propria-i semnificaţie, trasînd profilul unui personaj ce întregeşte galeria măştilor acesteia. O osmoză între autor şi creaţie ne oferă o figură umană bivalentă, pe de-o parte, scriitorul lipsit de viitor, ratat, pe de alta, triumfătorul în esenţă, chiar dacă ultima îmbrăca straiul ficţiunii, transgresînd astfel vitregiile timpului său: "luăm cunoştinţă, aici, observă Ion Vartic, autorul unei ample prefeţe, numai de o jumătate de Koroviev, acela saturnian (asemenea celui din finalul celebrului roman) care moare de inimă rea, pentru că a fost învins. Dar Bulgakov spune, răspicat, că el nu este scriitor, ci actor. De aceea, pe scena ficţiunilor lui psihice şi estetice evoluează, triumfătoare, molto allegro, cealaltă jumătate de Koroviev: acela histr