Dupa ce, duminica, ecranele televiziunilor de stiri fusesera ocupate de avocatii lui Becali, la Bucuresti s-a aflat, marti, ca in Republica Moldova avusesera loc alegeri parlamentare. Imaginile care au invadat ecranele ni le-au amintit pe altele, vizionate in iunie 1990. O multime formata preponderent din tineri scandand in fata sediilor puterii. Brusc si inexplicabil, scandarilor le iau locul gesturi violente. Fortele de ordine se retrag ca prin farmec. Grupuri desprinse dintre manifestanti patrund in cladirile oficiale si le vandalizeaza. O data cu lasarea intunericului, manifestantii se imputineaza, iar cei ramasi sunt imprastiati cu brutalitate, se opereaza retineri, domneste confuzia in legatura cu soarta celor arestati.
In timpul acesta, televiziunea oficiala nu transmite stiri despre inflorirea bujorului de timp – ca in vremea lui Razvan Theodorescu –, ci dansuri si jocuri pentru copii, iar celelalte posturi isi intrerup emisiunea. Reprezentantii partidelor de opozitie evita sa-i sustina pe manifestanti. Pe seara, aceeasi televiziune de stat difuzeaza imagini bine montate din timpul zilei: nu mase de mii de manifestanti, ci grupuri de indivizi violenti, cu aspect dubios si sorbind din niste sticle. Insista asupra politistilor raniti si a birourilor distruse. Apare presedintele, vorbeste despre manifestanti platiti, tentativa de lovitura de stat si implicarea agenturilor vecinului de la vest (aici au fost mici confuzii, la Bucuresti secventa avusese loc in decembrie). Industria miniera este foarte putin dezvoltata in Basarabia.
Ca si la Bucuresti in 1990, revolta de la Chisinau a fost una a disperarii. Un segment important al populatiei, cel mai activ in plan civic, isi pusese mari sperante in aceste alegeri. Parea ca, dupa opt ani de guvernare comunista, lucrurile se vor schimba. Din pacate, electoratul basarabean include inca o masa in
