Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europarlamentarele, pentru liceeni şi studenţi

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 aprilie 2009 ·

Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) în România a organizat în ţară opt conferinţe de informare privind alegerile europarlamentare din acest an a liceenilor şi studenţilor care votează pentru prima dată, una dintre acestea desfăşurându-se vineri la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Evenimentul din Craiova, la care au participat aproximativ 100 de elevi de la majoritatea liceelor doljene, studenţi în primul an de facultate şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu, a fost organizat de Centrul de informare Europe Direct Craiova, unul dintre cele 33 de centre din ţara noastră ale Comisiei Europene şi unul dintre cele două din Oltenia. „Această acţiune nu are o componentă politică. Este activitate de informare în ideea de a arăta ce este Parlamentul European şi de ce este importantă participarea la alegerile europarlamentare“, a precizat Daniel Neagoe, coordonatorul centrului din Craiova.

În faţa liceenilor şi studenţilor craioveni, Marian Jean Marinescu, singurul europarlamentar prezent, a explicat modul de funcţionare a activităţilor din Parlamentul European şi a subliniat importanţa votului. „În şcoală ar trebui să învăţaţi despre cât de important este votul. Din păcate, nu învăţaţi. Trebuie să înţelegeţi că politica nu înseamnă numai rău. Tot ce întâlniţi în cale depinde de politică, de la apa pe care o beţi până la starea drumurilor pe care mergeţi, iar politica depinde de vot. Prin el îi alegeţi pe aceia pe care îi consideraţi cei mai buni. Nu renunţaţi la acest drept, chiar dacă alţii vor spune că, indiferent de ce votaţi, nu se va face nimic“, a fost mesajul pe care Marinescu a încercat să îl insufle tinerilor.

Câţiva dintre aceştia au pus întrebări despre „meseria“ de europarlamentar şi cum poate ajunge cineva deputat european. O parte dintre liceenii prezenţi în sală au avut ocazia să ia contact cu instituţia de la Bruxelles, benefi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. Cum arătau estimările exit-poll la ora 18:00 - surse politice / Peste 8,6 milioane de români au mers la vot

Mediafax acum 22 minute
Alegeri Locale Timişoara 2024. Vezi candidaţii pentru funcţia de Primar al Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş  Alegeri Locale Cluj-Napoca 2024: Care sunt candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca şi pentru Consiliul Judeţean CLUJ Alegeri Locale Iaş

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum 35 minute
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 3 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

ALEGERI 2024 - Candidat independent pentru Primăria Braşov, arestat preventiv în ziua alegerilor, după ce l-a ameninţat pe preşedintele Biroului Electoral Judeţean

News.ro acum 2 ore
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. El ar fi trimis un e-mail preşedintei B

Tânăr care a fost la scăldat în râul Bârzava, căutat de pompieri. Nu a mai fost găsit de prietenii cu care se afla

Ziare.com acum 39 minute
Pompierii s-au mobilizat duminică seara, 9 iunie, pentru a salva viaţa unui tânăr care a fost la scăldat în râul Bârzava, în apropiere de localitatea Sângeorge, judeţul Timiş. El se afla alături de alţi trei prieteni. Cei trei intraseră în apă şi câ

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 10 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 4 ore
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Narendra Modi a depus jurământul de prim-ministru al Indiei pentru un al treilea mandat consecutiv, în care va trebui să înveţe să împartă puterea. Ce îi aşteaptă pe noii guvernanţi

News.ro acum o ora
Narendra Modi a fost învestit duminică în funcţia de prim-ministru al Indiei pentru un al treilea mandat consecutiv, dar se află în fruntea unei coaliţii dificile, după un eşec şocat în alegeri, care îi va testa capacitatea de a asigura certitudinea

PSD: La Arieşeni, marş electoral cu simpatizanţi PNL pentru influenţarea alegătorilor din comună

Mediafax acum 22 minute
„Mai mulţi simpatizanţi PNL au organizat duminică, în timpul alegerilor locale, un marş electoral pe străzile din comuna Arieşeni din Munţii Apuseni. Coloana a fost deschisă de un bărbat cu un steag tricolor şi a fost formată din simpatizanţi ai org

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°