In ultimele zile, in capitala Republicii Moldova s-a declansat un proces social si politic a carui complexitate depaseste aparentele deja semnalate si ale carui consecinte sunt substantiale, chiar daca nebuloase pentru moment. Dupa cum se stie, tinerii – in majoritatea lor studenti, deci instruiti si deschisi experientelor innoitoare – au inceput prin a demonstra impotriva autoritatilor, in semn de nemultumire fata de mentinerea unui regim politic contraproductiv, perpetuand vechi randuieli politice (comuniste), infeudat Moscovei chiar si la doua decenii dupa caderea URSS si, in plus, incapabil sa amelioreze in mod decis standardul de viata al cetatenilor (Moldova lui Voronin este cea mai saraca tara din Europa).
Proba maxima a necalificarii dirigentilor moldoveni este aceea ca ei nu au fost capabili nici macar sa negocieze o obedienta fata de noul Kremlin putiniano-medvedevian in termenii unui succes limitat. Nimic din agenda lor nu s-a materializat: nici jonctiunea definitiva cu Transnistria, nici facilitati economice ori sociale si nici macar zambetele diplomatice, "cu scobitori si pioneze", fata de vecina Romania, oricat de antipatica le-ar fi aceasta tara de care poporul lor este legat prin fire indestructibile, in maniera tarilor moscoviti, mai subtili si mai fotogenici. Era astfel de asteptat ca, mai ales intr-un an de criza generala – care loveste tarile mai paupere intr-o masura mai mare decat pe cele prospere –, nemultumirile sa izbucneasca si, cu cat frustrarile acumulate au ajuns mai accentuate, cu atat protestele sa fie mai vehemente. Ca tinerii instruiti s-au asezat in avangarda schimbarii, nu este de mirare. La ce altceva poate folosi tineretea, daca nu la activism antidepresiv, iar alianta dintre brat si minte, producatoare de consecinte practice, nu ii putea raspandi prin berarii, in visari romantice deziluzionate.
Iresponsabil
