Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest la spital împotriva bugetului

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 aprilie 2009 ·

Cadrele medicale de la Spitalul de Urgenţă Craiova se pregătesc de grevă. Motivul îl constituie finanţarea derizorie oferită de Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, cu care spitalul se află în negocieri zilele acestea pentru semnarea contractului de finanţare pe 2009.

Potrivit reprezentanţilor salariaţilor, Spitalul de Urgenţă va primi cu 25 de milioane de lei mai puţin decât anul trecut, ceea ce ar însemna o reducere cu 20% faţă de 2008. „La negocieri, Casa de Asigurări de Sănătate a anunţat că se va semna contractul pe 80 de milioane de lei, fonduri care ar ajunge până în septembrie, numai dacă vor fi plătite doar salariile de bază. Reducerea fondurilor va afecta şi aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare, fapt care se va răsfrânge asupra bolnavilor“, a declarat Ion Cotojman, liderul Sindicatului SANITAS de la Spitalul de Urgenţă Craiova.

Cu alte cuvinte, unitatea va avea mai puţini bani pentru medicamente şi materiale sanitare decât până acum. Vestea este cât se poate de rea pentru bolnavi, care erau nevoiţi şi până acum să-şi cumpere medicamentele necesare pentru tratamentul în spital.

În loc de salarii, disponibilizări

Cadrele medicale se tem că ministerul intenţionează să reducă deficitul de fonduri, prin disponibilizări, de aici şi marea nemulţumire. „Dacă nu pot fi date salariile integral înseamnă că unii angajaţi ar putea să fie trimişi acasă. Noi înţelegem că este perioadă de criză, dar ne aşteptam ca banii pentru 2009 să rămână măcar la nivelul lui 2008“, a mai spus Cotojman.

Liderul SANITAS spune că situaţia este similară cu a celorlalte spitale din ţară. De aceea s-a stabilit la nivel de federaţie ca în luna mai să fie declanşate acţiuni de protest la nivel naţional ca reacţie la reducerea drastică a fondurilor alocate spitalelor. Sindicaliştii vor încerca până atunci prin negocieri să obţină un acord care

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Consiliul Uniunii Europene sancţionează persoane şi entităţi pe care le acuză de „destabilizarea” Republicii Moldova

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul UE a anunţat marţi impunerea de sancţiuni europene împotriva a şapte persoane şi trei entităţi pe care le consideră „responsabile pentru acţiuni care urmăresc destabilizarea” democraţiei în

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum o ora
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°