Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ne-aţi speriat familiile!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 11 aprilie 2009 ·

Fotbaliştii sînt deranjaţi de reacţia dură a fanilor şi spun că se tem să mai joace pe Giuleşti

Echipa a făcut pace cu suporterii, măcar pînă la meciul de azi, cu Unirea Urziceni. Cîţiva ultraşi au mers la Pro Rapid să discute cu jucătorii. "Treziţi-vă, cît mai păstraţi şanse pentru locul al doilea!", le-au cerut fanii. Discuţiile au fost aprinse, Costin Lazăr fiind cel care le-a replicat cel mai hotărît celor din galerie: "Ce vreţi, să jur pe Biblie că n-am făcut blat cu Dinamo? De ce nu înţelegeţi că se mai întîmplă şi să pierdem? Şi Cristiano Ronaldo mai are zile proaste, dar nu-i sare nimeni în cap!".

Străinii din lot sînt cei mai afectaţi de evenimentele de după partida cu Timişoara (0-2), cînd Cesinha, Bozovici şi ceilalţi au sprintat către vestiar şi autocar printre înjurături. "Nu putem să jucăm în atmosfera asta, să fim ameninţaţi permanent! Ştim că suferiţi la înfrîngeri, dar nici chiar aşa, să ne speriaţi familiile! Nici acum nu ne-am luat toţi banii şi totuşi nu s-a plîns nimeni, deci ce puteţi să ne reproşaţi?", le-au zis stranierii. Jucătorii au avut şedinţa cu fanii după o alta de două ore cu Rada, Manea şi Iencsi.

"Suspendaţi-l pe Adefemi!"

Războiul dintre Rapid şi Adefemi se prelungeşte. Nigerianul a fugit iar şi Grigore Sichitiu l-a ameninţat: "Dacă se mai antrenează cu austriecii de la Altach, ne vom adresa FIFA, pentru ca Bayo să fie suspendat! Vom demonstra că el nu e liber de contract". Mijlocaşul defensiv în vîrstă de 23 de ani susţine că federaţia internaţională i-a reziliat înţelegerea cu Rapid.

Bătaie pe Iordache

Rapid continuă negocierile cu Ilie Iordache, dar a amînat pentru luni o nouă rundă de discuţii. Motivul? Mijlocaşul stînga, liber de contract, a cerut 100.000 de euro la semnătură, cu 150.000 de euro sub pretenţiile sale iniţiale, dar giuleştenii i-au zis că nu îşi permit de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 55 minute
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Decizia de eliberare condiționată a Elenei Udrea a fost contestată

HotNews acum 6 ore
Decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea a fost contestată de Direcția Națională Anticorupție, conform unor surse judiciare citate de Agerpres. Judecătoria Ploiești a decis marți că Elena U

AC Milan și WINBET dau startul unui nou parteneriat regional

Gazeta Sporturilor acum o ora
AC Milan Partenerul Oficial Regional de Pariuri AC Milan și WINBET Maikel Oettle, Chief Commercial Officer al AC Milan Mark Adonia, Chief Commercial Officer

Atenționare MAE Grevă a controlorilor de trafic aerian în Franța

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că două sindicate ale controlorilor de trafic aerian din Franța, UNSA-ICNA și USAC-CGT, au lansat un preaviz

Directorul Direcției Regionale Vamale București a fost trimis în judecată pentru CORUPȚIE alături de alți doi funcționari din cadrul instituției

Gandul acum 3 ore
Directorul Direcției Regionale Vamale București, Paul Petrof, este acuzat de DNA că i-ar fi prezentat unui om de afaceri conținutul unei ordonanțe emise de ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. Cu ajutorul acestuia, antreprenorul ar fi fost anunța

Ilie Bolojan a stabilit oficial cu ce se vor ocupa cei cinci vicepremieri

HotNews acum 3 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a decis care sunt atribuțiile celor cinci vicepremieri din cabinet. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Dintre cei cinci, doar doi au și portofolii de ministru. Ei vor gestiona ministerele care le-au r

Cod galben de caniculă în aproape jumătate de țară. Valul de căldură se extinde de vineri / HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri un cod galben de caniculă valabil pentru jumătatea de vest a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, potrivit meteorologilor. Atenţionarea meteorologică cod g

George Simion, despre INDEMNIZAȚIILE de 35.000 de euro ale celor trei judecători CCR: Sfidează românii și logica austerității

Gandul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că judecătorii Curții Constituționale vor câte 35.000 de euro „primă de pensionare”, deși banii nu există în buget și pentru a obține aceste sume au trimis secretarul instituției la Ministerul Finanț

Vremea

București
acum

30°
mie.

17°/31°
joi

17°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/33°
Iasi
acum

29°
mie.

14°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

18°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

11°/30°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/29°
Timisoara
acum

33°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°