Din afară, această castă aparte pare pusă pe că pă tuială cu orice preţ. Iar atunci când în peisaj mai apar şi cazuri precum Ciomu sau când opinia publică află despre bolnavi lăsaţi să moară, medici beţi şi inconştienţi, tagma lui Hipocrate este urâtă din tot sufletul. În realitate, descoperi adevărata lume medicală atunci când ai contact direct cu ea. Atunci când viaţa îţi atârnă de un fir de aţă, iar câţi va semeni de-ai tăi în halate albe îţi oferă în dar, alături de Dumnezeu, încă nişte zile pe acest Pământ.

Ştirile pozitive despre medici răzbat greu în presă, poate pentru că succesele lor sunt văzute ca o normalitate, ca datorie. În schimb, abuzurile şi lipsa de profesionalism ţâşneşte în media precum uleiul la suprafaţă. Şi uneori este nedrept pentru că medici excepţionali suferă fiind catalogaţi asemenea unor impostori care se joacă de-a medicina. „Evenimentul zilei” a avut o campanie strălucită – „Spitalul dăunează grav sănătăţii”, dar a ştiut să aleagă grâul de neghină. Nu a generalizat şi nu a acuzat lumea medicală. Dimpotrivă, a apărat-o.

Am întâlnit medici excepţionali, „doctori fără de argint”, care ar face şi pe unii mucenici să roşească. Dr. Adrian Stanciu, o legendă la „Budimex”, care a readus zâmbetul la mii de copii, dr. Eduard Adamenscu, de la „Malaxa”, un tânăr parcă născut cu stetoscopul la gât, Alexandru Pesamosca, care locuieşte în spital pentru a nu pierde timpul... Zeci şi sute de doctori, cărora le cer scuze că nu le pot menţiona tuturor numele.

Da, există şi medici care nu-ţi cer de la obraz bani, care cred în ceea ce fac şi care te-ar lua la bătaie dacă ai încerca să-i mituieşti cu ceva. Din păcate sunt anonimi, cuminţi în destinul lor de jertfernicie în slujba altora. Medicina nu înseamnă doar un halat alb, bani cu grămada, ci şi nopţi nedormite, regrete amare şi coşmaruri că poate nu au