Ce se întâmplă în Basarabia este o concluzie şi un miracol.

În 2001, când basarabenii s-au întors în timp, la pachet cu comunismul au luat şi societatea închisă, singurul tip de societate pe care comuniştii pot să o guverneze (adică să o controleze prin minciună şi teroare). De opt ani, basarabenii trăiesc într-o lume în care nu se pot exprima liber, într-un stat suveran ce-i drept, dar fără spaţiu public de dialog. Comunicarea dintre puterea (stăpânirea) politică şi cetăţeni (supuşi) are un singur sens: propaganda de tip vechi, sovietică, transmisă masiv prin canale media controlate sever. Drepturile omului sunt o glumă (urmăriţi doar frecvenţa cu care Chişinăul pierde procesele la CEDO). E suficientă o singură vizită în Basarbia ca să înţelegi că ai intrat într-o ţară condusă în dulcele stil clasic al rakeţilor.

Cine a plecat de aici înspre Uniunea Europeană a înţeles şi s-a înfuriat. Unda asta de mânie se transmite şi contează. Frustrarea tinerilor basarabeni stinsă în mişcări de prostest e concluzia acestui tip de societate care te condamnă să trăieşti în trecut şi mizerie. Miracolul e mereu acelaşi: curajul. Oameni care, ajunşi la limita disperării, aleg să se revolte, să nu legitimeze, prin tăcere, falsul. Pentru comunişti au votat masiv morţii. Nu e nici un mit, nici o metaforă. E ceea ce UE nu vrea să vadă, acum când abia se dezgheţaseră relaţiile cu Moscova, după „episodul” Georgia.

Cercul nu se închide încă: mişcările de protest, uşor de scăpat de sub controlul organizatorilor iniţiali, sfârşesc într-o manieră brutală, controlată fin. Aţi mai vizionat filmul ăsta prost: aşa apar „fasciştii”, „huliganii” care vandalizează şi „consumă droguri în piaţă”, aflaţi bineînţeles în slujba opoziţiei şi finanţaţi de „forţele oculte” din exterior. Mai precis, de „imperialiştii” români.

Discursul lui Vladimir Voronin e