Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Luăm titlul!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 12 aprilie 2009 ·

Eroul partidei de ieri, Costel Pantilimon, crede că Poli poate deveni campioană şi fără cele 6 puncte pierdute la TAS

- Panti, ai făcut un meci excepţional azi, iar Marian Iancu s-a declarat încîntat de evoluţia ta...

- Mă bucur că întotdeauna am avut sprijinul patronului, iar faptul că m-a apreciat mereu m-a ajutat foarte mult. Victoria este însă meritul întregii echipe, fiindcă am muncit cu toţii fantastic.

- Acestea sînt momentele la care visai atunci cînd te-ai făcut portar?

- Pentru mine, orice meci în care joc este o mare realizare, orice partidă e importantă atunci cînd vrei cu adevărat să joci fotbal.

- La penalty cum a fost, i-ai zis ceva lui Stoica?

- Am ghicit pur şi simplu colţul la care trage. Noi sîntem prieteni şi nu mai contează ce i-am spus.

- Toată lumea îţi mulţumea la final, ce ai simţit?

- Este momentul să facem şi noi ceva pentru aceşti suporteri minunaţi, care ne-au susţinut întotdeauna. Avem ambiţia să terminăm pe primul loc şi fără cele 6 puncte de penalizare, ar fi ceva extraordinar, dar mai sînt multe etape şi trebuie să rămînem la fel de concentraţi.

Englezii insistă

După ce l-au urmărit pe Costel Pantilimon (22 de ani) în partida cu Gaz Metan, scouterii lui Sunderland l-au monitorizat şi aseară. Timişoreanul le-a dat englezilor motive de satisfacţie, apărînd ieri extraordinar, inclusiv un penalty. Cotat la 5 milioane de euro, Panti se mai află în vizorul lui Şahtior, Inter şi Juventus, iar Iancu a anunţat că nu e transferabil decît în cazul unei oferte de nerefuzat. Sunderland îl are în vizor şi pe atacantul Lukas Magera (26 de ani). (Dana Surulescu)

"Am fost peste Timişoara!"

Mijlocaşul Ştiinţei, Florin Şoavă, crede că echipa lui a avut mai multe ocazii decît bănăţenii şi că ar fi meritat să plece cu cel puţin un punct de pe Bega. "Po

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 50 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°