Criza închide porţile multor companii. Acestea intră în incapacitate de plată din cauza blocării creditării, dar şi a cererii scăzute. Mărturie stau cele 10.000 de dosare de insolvenţă înregistrate din octombrie 2008, de când criza şi-a făcut simţită prezenţa în România. Victimele predilecte sunt firmele mici, cu activitate în comerţ şi servicii. Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în perioada octombrie 2008-martie 2009, au fost desch
Criza închide porţile multor companii. Acestea intră în incapacitate de plată din cauza blocării creditării, dar şi a cererii scăzute. Mărturie stau cele 10.000 de dosare de insolvenţă înregistrate din octombrie 2008, de când criza şi-a făcut simţită prezenţa în România. Victimele predilecte sunt firmele mici, cu activitate în comerţ şi servicii. Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în perioada octombrie 2008-martie 2009, au fost deschise 10.062 de proceduri de insolvenţă. Dosarele au început să se înmulţească, cele 700 de cazuri din septembrie 2008 ajungând în luna următoare la 1.934. Iar, de atunci, numărul societăţilor noi intrate sub incidenţa Legii 85/2006 (legea insolvenţei) s-a păstrat. De exemplu, în noiembrie 2008, alte 1.693 de firme au intrat în incapacitate de plată, iar în martie 2009 au fost înregistrate 1.806 noi dosare de insolvenţă. De asemenea, numărul cazurilor de insolvenţă înregistrate în ultimele trei luni ale anului trecut a crescut cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007. Astfel, în lunile octombrie-decembrie 2008, s-au deschis 5.098 de dosare, faţă de numai 3.319 în anul precedent. Mai mult, de la începutul anului, 4.964 de societăţi comerciale s-au aflat în incapacitate de plată, iar alte 15.129 au fost radiate, Capitala fiind în fruntea clasamentului, cu 557 de dosare de insolvenţă şi 1.826 de firme radiate. În top se mai află judeţele Praho