Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşinile de epocă au defilat între Bucureşti şi Urlaţi

Publicat in Adevarul, duminică 12 aprilie 2009 ·

Mai multe vehicule istorice şi modele celebre au fost prezentate de membrii clubului Retromobil la Muzeul Aviaţiei. Dintre cele aproape 40 de maşini pitoreşti expuse în faţa muzeului, 24 au plecat către „Conacul dintre Vii“ din judeţul Prahova, în cadrul „Retroparadei Primăverii“.

Membrii clubului Retromobil, posesori ai vehiculelor istorice, au încercat ieri să recreeze pentru câteva ore atmosfera unor timpuri trecute, dar pline încă de farmec pentru mulţi dintre bucureşteni. „Prin astfel de evenimente încercăm să readucem în memoria colectivă preocupările valoroase şi pasiunile românilor”, a declarat preşedintele Retromobil Club România, Giuseppe Rossi.

Vizitatorii, mulţi dintre ei trecători întâmplători, au fost atraşi de eveniment, încă de cum au fost aduse maşinile. „Am aflat că vor fi expuse maşini de epocă şi cum îmi plac foarte mult, am venit să le văd. Nu ştiam nici măcar dacă mă vor lăsa să intru dar mă bucur că am reuşit”, a spus Petre, un pensionar.

Maşină fabricată acum 75 de ani

La expoziţie au putut fi admirate 39 de maşini, fabricate între anii 1934 şi 1974. Aici s-au reunit mărci şi modele celebre precum Mercedes Benz 200, Skoda 1100 sau Rolls Royce Silver Shadow MK1.

Cea mai veche maşină de la acest eveniment a fost un Hanomag Rekord, fabricat în 1934 şi este proprietatea unui bucureştean. „Fac parte din clubul Retromobil, particip la fiecare eveniment de acest gen, la aniversări sau la diferite filmări. Sunt pasionat de maşini de epocă. A mea este cea mai veche, e din anul 1934“, a spus Mircea Ganea.

Vehiculele participante la „Retroparada Primăverii“ au au fost aduse la Muzeul Aviaţiei din mai multe oraşe din ţară, precum Piteşti, Braşov, Constanţa şi Târgovişte.

Parada s-a încheiat la „Conacul dintre Vii”

După terminarea prezentării maşinilor de la Muzeul Aviaţiei, 24 dintre şoferi au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Becali anunță că și-a dat demisia din AUR, supărat că partidul a strâns semnături pentru Anamaria Gavrilă: „Am ajuns să fim acum slugile lui Georgescu?”

HotNews acum 37 minute
George Becali a spus că și-a dat demisia din partidul condus de George Simion, într-o intervenție în direct la Digi24. Deputatul a declarat că îl susține în continuare pe George Simion și că se întoarce în partid dacă Anamaria Gavrilă își retrage ca

Ciolacu: Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu. Nu am nicio problemă să fac un pas. Şmecherii electorale, ”intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce”, cu mine nu funcţionează

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, atunci să vină acum, iar preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare

VIDEO Lavinia Șandru și-a depus candidatura la prezidențiale / A fost huiduită de susținătorii lui Călin Georgescu

HotNews acum 59 minute
Fosta realizatoare TV Lavinia Șandru și-a depus, vineri, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candidat la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. Lavinia Șandru candidează din partea Partidulu

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie, spune Bolojan

HotNews acum o ora
Preşedintele intrerimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o coneferință de presă de la Palatul Cotroceni, că CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie. ”Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează ace

Premierul Marcel Ciolacu - „România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război, conform premierului Marcel Ciolacu. Totodată, Ciolacu a subliniat că România și Polonia au ținut 'spatele frontului și echilibrul de a nu degenera anumite lucruri în interiorul

Danemarca îi răspunde lui Trump care insistă că SUA vor anexa Groenlanda: „Este clar”

HotNews acum 37 minute
Ministrul de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, i-a răspuns vineri președintelui american Donald Trump că nu poate anexa pur și simplu Groenlanda, teritoriu autonom danez, și că un astfel de demers ar constitui o încălcare a dreptului internaționa

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°