Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri

20 ianuarie 1979 (n.r. - continuare)

... Iată de ce de-a lungul tinereţii mele am lăudat gândirea politică a preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Pentru că ea nu e o invenţie, ci o necesitate a planetei. Pentru că mi-a fost dat să ajung să aud în Catedrala Sf. Ştefan din Viena pe prelatul bisericii evanghelice vorbind în spiritul politicii curajoase a partidului meu. Ştiam că va veni această clipă când la soluţiile la care a ajuns pe cont propriu şi cu o îndrăzneală fără egal în România vor ajunge toţi oamenii cinstiţi.

"Eu cred că, totuşi, în ciuda bolii care a cuprins lumea, noi am devenit mai prieteni unii cu alţii. Să cultivăm această prietenie, zice Abramovici şi apoi se referă critic la situaţia bisericii în unele ţări şsocialisteţ unde, după părerea sa, credinţa nu e suficient de liberă.

A venit ceasul nu pentru declaraţii pompoase, nu pentru ca oamenii să-şi spele în apă curată capul fiecare, ci să bage cu toţii mâinile în aceeaşi apă murdară şi să scoată de acolo o lume curată."

Fantastic, părinte Abramovici, aşa este! O lume curată presupune sacrificii şi presupune lupta cu apa murdară în care zace această lume. Dar copilul când se naşte cum se naşte?

"Acum, fraţi şi surori, prietenia oamenilor întru pace e cel mai scump lucru din lume. Amin!"

Şi catedrala încuviinţează: Amen!

Şi cântă iarăşi corul român. Dar el cântă fără orgă şi cerul se apropie şi iarăşi mă simt în Muscel. Aud parcă două tinere în cor după felul cum pronunţă cuvintele "Împărăţia cerurilor"; îmi dau seama că nu frecventează limba română decât foarte rar.

În stânga mea, o tânără frumoasă, o văd abia acum, luminată de candel