Reporterul „Adevărului“ povesteşte experienţa celor nouă zile trăite la Chişinău. Jurnalul de faţă conţine observaţii din viaţa de zi cu zi, la Chişinău, necuprinse, sub presiunea timpului şi a evenimentelor, în corespondenţele deja publicate. Vedeţi şi Jurnalul unei revolte în imagini. MAI CITEŞTE ŞI:

Voronin, un moment excepţional

VIDEO Maşini de luptă mergeau către Chişinău, opoziţia moldoveană anunţă proteste

Teroare la Chişinău

Urc cu inima strânsă în „Trenul Prieteniei”. E aproape opt seara şi sper să ajung la Chişinău. E un fel de loterie, cu „mă primesc, nu mă primesc?” după toate expulzările şi opririle din ultimele zile. Trenul ajunge la Ungheni la cinci dimineaţa.

Primul contact cu vameşii moldoveni.

Sunt întrebată de bani, dacă am sau nu contacte la Chişinău. Răspund cuminte: „Nu”. Apoi, surpriză, mă lasă să trec. E ora 8.45. Răsuflu uşurată, am reuşit să ajung la destinaţie. Iau un taxi, fără să ştiu că distanţa până la hotel e de doar câteva sute de metri. Taximetristul mă jupoaie scurt de 30 de lei moldoveneşti.

Mă cazez la „Cosmos”, la etajul 12. Constat că televizorul nu merge, în rest „odaia“ e curată. Îngrijitoarea de etaj vine să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. Apoi vorbeşte pe „moldoveneşte” şi mă anunţă că hotelul are „serviciu de odaie deschis veşnic”, adică room-service non-stop.

Ziua 1, Chişinău,  2 aprilie

Este ora nouă şi jumătate. Ies din hotel să iau pulsul străzii, cum mi s-a „comandat” din redacţie. Intru în câteva magazine de pe „Ştefan cel Mare“, marea arteră centrală a Chişinăului. Mărfurile din România lipsesc cu desăvârşire, dar cele ruseşti sunt peste tot. În rest, reduceri şi oferte, ca înainte de Paşte.

Au învăţat şi moldovenii regulile comerţului capitalist.

Străzile, altfel îngrijite, sunt pline