Catastrofa de acum 79 de ani, când 118 suflete au ars într-o biserică din lemn, este pomenită în fiecare an, a doua zi după Înviere.

Pe 19 aprilie 1930, o teribilă ştire avea să îngrozească România şi, câteva zile după, întreaga omenire. O bisericuţă din lemn, din Costeşti- Argeş, construită la mijlocul secolului al XVII-lea, a ars chiar în Vinerea Mare. Împreună cu ea, 118 suflete aveau să piară în cea mai mare tragedie a României interbelice.

Ieşirea din biserică a fost blocată de o bătrână, iar de atunci, există expresia „te înghesui ca baba de la Costeşti”. Un sat întreg a rămas fără tineri şi, pentru prima dată după finele Primului Război Mondial, o întreagă naţiune, pe vreme aceea mult mai mare, s-a mobilizat pentru ajutorarea comunităţii din Costeşti.

Acel tragic eveniment a consemnat şi prima campanie de presă în scop umanitar din România, iniţiată de directorul ziarului Universul, Stelian Popescu.

Satul văduvit de tineri

Aruncat între dealuri şi câteva pâlcuri de salcâm, Costeşti era şi este singurul din cele şapte oraşe argeşene dependente de agricultură. În anul 1930, ca orice sat de câmpie, comuna de atunci, oraşul de acum, era o localitate sărăcăcioasă, aşa cum erau mai toate din Câmpia Română.

Văduve de război, cu „o târnă” de copii, erau la fel de multe ca şi lipsurile, cauzate de marea criză mondială care abia începuse, dar şi de anii secetoşi din 1928 şi 1929. Greutăţile materiale, dar mai ales credinţa au făcut ca 130 de oameni din Costeşti să participe la Denia Mare din tra gica seară de 18 aprilie 1930, de la biserica din sat. Aşezământul, construit prin 1650, era din lemn, cu dimensiuni reduse, lungime -14 metri şi lăţime - 6 metri.

În jurul orei 20.00, cu puţin timp înainte de scoaterea Sfântului Epitaf pentru ocolul bisericii, o lumânare aşezată deasupra