CFR a pierdut două puncte acasă, în faţa „surorii” Gloria Bistriţa, care a egalat în ultimele secunde, declanşând furia gazdelor. Sursa: Mediafax
Echipa de fotbal CFR Cluj a ratat şansa de a se apropia, fie şi doar pentru 24 de ore, la doar un punct de liderul Dinamo, campioana remizând surprinzător pe teren propriu, scor 2-2, cu codaşa Gloria Bistriţa. Relaţia de prietenie dintre şefii de la CFR Cluj şi Jean Pădureanu, preşedintele Gloriei, a dat naştere înaintea partidei la diverse speculaţii. Nimeni n-a prevăzut însă finalul de coşmar din Gruia, cu golul egalizator al bistriţenilor marcat de Azevedo în ultimele secunde ale prelungirilor! Siguri de victorie, campionii de la CFR, cu portughezul Antonio Conceicao la a doua partidă pe banca tehnică, nu au intrat în panică nici după ce Diogo a deschis scorul pentru oaspeţi pe stadionul „Constantin Rădulescu”, printr-o execuţie de mare fotbalist. Totul părea „calculat”.
„Lipsa de fair-play e o scuză infantilă”
După cadoul primit de la goalkeeperul bistriţean Tătăruşanu, care şi-a băgat mingea în poartă, şi golul reuşit de Peralta, CFR părea că va învinge. Ivorianul Yssouf Kone şi-a permis inclusiv luxul de a rata un penalty. La final însă, după ce Azevedo a stins lumina în Gruia, jucătorii celor două formaţii s-au luat la harţă. Frustraţi de pierderea celor două puncte, clujenii le-au reproşat oamenilor lui Neluţu Sabău că n-au dat mingea afară într-un moment în care Toni era prăbuşit pe gazon.
„Nu putem da vina pe lipsa de fairplay a bistriţenilor, chiar dacă am pierdut victoria în ultimul minut. E vina noastră, am pierdut două puncte importante, dar ne aşteptam să fie fair-play. E primul cuvânt în fotbal, la orice meci se intră pe teren cu un steag pe care e scris fair-play. Totuşi, e o scuză infantilă, trebuia să înscriem”, recunoaşte Eduard Stăncioiu, portarul echip