În ultimele zile m-am tot uitat la ce se întâmplă în Moldova de peste Prut. Mi-am adus aminte de perioada în care eram student şi, ca tot junele, voiam să iau cu asalt diverse instituţii ale statului. Îl vedeam pe Ion Iliescu ca pe un fel de Voronin care nu se mai termină, adică un comunist reformat al cărui rol de om aflat tranzitoriu la putere se lungeşte în mod inutil.

Eram activ în organizaţia de studenţi a unui partid de centru-dreapta, care a fost meteoric şi la guvernare, înainte să iasă cu totul în decor, pe motiv de lideri imbecili. Mă implicam în tot felul de jocuri populare cu strigături, desfăşurate în stradă. Voiam, printre altele, ca Basarabia să se unească rapid cu România. După un marş prin oraş am cunoscut-o pe Jana, o fată teribil de blondă, cu ochi albaştri, nativă dintr-un sat de lângă Chişinău. Studia, după cum mi-a zis, "politiologhia" şi nutrea sentimente profund româneşti, cel puţin atunci. Mi-a spus că tatăl ei fusese "pătimaş" (adică, am dedus eu, rănit) în conflictul din Transnistria.

După ce ne-am cunoscut în focul luptei prin oraş am invitat-o la un vin pe o terasă. Spre surprinderea mea nu a translatat rapid de la vin la votcă, aşa cum mi s-a întâmplat când am socializat cu alţi domni şi doamne din Basarabia. Era interesată de tot felul de teorii despre mişcări ideologice democratice şi de istoriografie. A trebuit să vorbesc imens şi să dau din mine un milion de tâmpenii intelectualiste ca să o conving să se culce cu mine. Ţin minte că a cedat doar după ce a văzut atârnată pe peretele din dormitorul meu o brasardă tricoloră, pe care o aveam de când mă "luptasem", copil fiind, cu teroriştii în decembrie 1989. Am avut un fel de relaţie care a ţinut câteva luni. Eram mulţumit că nu avea nici un fel de reţineri când făceam dragoste şi în loc să-mi toace banii se preocupa de cărţile de antropologie şi istorie proas