Asociatia Romana a Brokerilor de Credite (ARBC), care cuprinde 19 companii de brokeraj de credite, estimeaza un ritm de crestere al intermedierilor bancare in acord cu evolutia pietei de creditare in ansamblu, de circa 10-15% in acest an, potrivit unui comunicat al asociatiei. Anul trecut, membrii asociatiei au intermediat credite de peste 352,4 milioane euro, reprezentand 4,66% din totalul creditelor bancare acordate pe retail de intreg sistemul bancar.
„Intermedierile brokerilor de credite membri ARBC au ajuns sa detina o pondere foarte importanta -4,66%- din total credite acordate populatiei la nivelul anului 2008, ceea ce inseamna ca suntem o veriga importanta in procesul de creditare", a declarat Anca Bidian, presedinte ARBC.
Creditele in franci elvetieni, cele mai numeroase credite intermediate de brokeri in 2008
Creditele garantate cu ipoteca au continuat trendul ascendent si anul trecut, ajungand sa detina la sfarsitul anului o pondere de 55%-193.825.321 milioane euro, din total credite intermediate de brokeri. Procentul de 45% a fost acoperit de creditele negarantate cu ipoteca.
Cele mai numeroase credite acordate de brokeri in 2008 au fost cele in franci elvetieni-reprezentand 42%-148.012.063 milioane euro, urmate de cele in moneda europeana-cu un procent de 40%-140.963.870 milioane euro. Creditele in lei au fost in suma totala de 63.433.741 milioane euro, ajungand astfel la 18% din portofoliul total.
Asociatia Romana a rokerilor de Credite a fost infiintata in iunie 2008, avand in prezent 19 membri: Kiwi Finance, DBSol Consulting, Perfect Finance (Credit Zone), Finzoom Financial Services, Rapid Finance Consult, International Brokers, Easy Credit Invest, Creditlink, Credit Risk, Mortgage Capital Group (CreditUp), Setu Consulting, Bayer Credit, Acredita World, Infocredit, Romcom, Aktual Evolution Grup,