Ideea unui interviu cu Cella Serghi i-a venit Cleopatrei Lorinţiu tocmai din cauza unghiului de umbră în care era plasată. Unele dintre cărţile publicate de ea după 1945 erau considerate nu numai minore, dar şi concesii făcute regimului, din nevoia de a supravieţui.
Soarta scriitorilor care au prins - ca să zic aşa - cele două regimuri, cel dinainte de război şi cel de după, nu a fost uşoară! Acum e uşor să judeci şi să pui etichete, dar atunci, în context, alta era situaţia.
"Cum de altfel am descris un pic în prefaţa cărţii, am cunoscut-o pe Cella Serghi în perioada în care făceam unele interviuri şi cronici pentru Suplimentul de cultură creat şi dirijat de Ion Cristoiu, mai exact în 1984.
Era o publicaţie într-un fel unică, nonconformistă în multe, pe atunci mult mai vioaie şi mai deschisă decât alte publicaţii, o revistă în care s-au format realmente autori adevăraţi. De altfel, şi cei care ziceau că nu o citesc de fapt o citeau în ascuns, "Mi-aduc aminte că eram la Casa Scriitorilor, îndată după apariţia semnalelor, adică într-o vineri seara, şi aveam la mine mai multe exemplare. Şi acum văd în faţa ochilor gestul domnului Alexandru Paleologu, care a luat bucuros şi iute gazeta şi a vârât-o delicat sub palton. De ce această «împărţire» a lumii literare e, vorba lui Creangă, o altă gâscă într-altă traistă."
RESPECT PENTRU CUVÂNTUL SCRIS
Poeta Cleopatra Lorinţiu îşi aminteşte că Cella Serghi a acceptat cu uşurinţă interviul, iar întâlnirea nu a fost una de istorie literară, ci una amicală, în care s-a creat o simpatie reciprocă. "Cred că m-a simpatizat şi ne-am pus pe vorbă, adică pe lucru, într-un fel destul de bizar, aş zice, pentru că auzea destul de greu şi nici nu voia să înregistrez cu casetofonul meu dialogul nostru.
Avea o scrupulozitate teribilă faţă de cuvântul scris, aşternut pe hârtie, î
