Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ostatic eliberat din mâinile piraţilor somalezi

Publicat in Jurnalul, luni 13 aprilie 2009 ·

Un american răpit de piraţi în largul coastelor somaleze în urmă cu aproape o săptămână a fost eliberat ieri. Pentru viaţa căpitanului Richard Phillips piraţii ceruseră vineri o recompensă de două milioane de euro, însă Departamentul american de Stat nu a precizat dacă banii au fost sau nu plătiţi.

Săptămâna trecută, în dimineaţa zilei de miercuri, căpitanul navei americane Maersk Alabama a fost luat prizonier de patru piraţi somalezi înarmaţi până în dinţi. Vaporul transporta ajutoare umanitare pentru populaţia Somaliei, dar potrivit unor surse americane încărcătura nu a ajuns în mâinile piraţilor. Potrivit membrilor echipajului, care au povestit la CNN cum au preluat controlul asupra navei, după ce au ajuns în portul Mombasa din Kenya, s-a produs o scurtă luptă la bordul navei, iar unul dintre marinari l-a rănit pe un pirat la mână. "Mi-a fost frică", a declarat un marinar, povestind că s-a trezit din somn chiar în timpul atacului. O parte a echipajului a reuşit să se ascundă într-un loc sigur de la bordul navei, în momentul atacului, a mai spus marinarul. Căpitanul "este un erou. El şi inginerul-şef l-au doborât pe pirat. L-au dus jos, în camera motoarelor, şi l-au imobilizat", a declarat un alt marinar.

Richard Phillips, în vârstă de 53 de ani, nu a putut însă să ţină piept piraţilor. El a fost răpit şi ţinut sechestrat la bordul unei bărci de salvare, scrie presa de peste Ocean. Vineri, piraţii au cerut, pe lângă importanta sumă de bani, să li se garanteze cale liberă către Somalia. În caz contrar, dacă armata americană ar fi intervenit, viaţa căpitanului s-ar fi aflat în pericol. "Nu ne temem de americani. Ne vom apăra dacă vom fi atacaţi", a declarat unul dintre piraţi vinerea trecută.

Potrivit unor surse citate de Reuters, Phillips a avut o şansă de a scăpa din mâinile răufăcătorilor. Într-o noapte, ofiţerul american s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°