Contează, bineînţeles, ce citeşti, dar la fel de mult contează şi cum citeşti. Deşteptul citeşte Mersul trenurilor şi naşte idei, viziuni şi sentimente, iar prostul vede doar kilometri şi nume de staţii.
Cele mai multe din romanele de dinainte de 1990 nu pot fi înţelese de străini, oricât de bine ar fi traduse, pentru că au tot felul de subînţelesuri, apropo de viaţa ascunsă din comunism. Cine n-a trăit-o nu le pricepe, nu reacţionează la aluzii şi la trimiterile "subversive". Romanele ar trebui să fie decodate într-o prefaţă, să aibă instrucţiuni de folosinţă. Dar cine stă să memoreze limbajul relaţiilor deturnate de la naturalul uman al epocii comuniste, ca abia apoi să umble cu cheia la înţelesurile subiectului?
Nici tinerii României de azi nu au motive să le citească, decât poate din curiozitate sau cu un interes social, istoric ori literar aparte. Fuse şi se duse, cum spune o zicală, tocmai bună ca să ne igienizeze lecturile.
O serie de cărţi însă câştigă la profun-zime o dată cu trecerea timpului. Sunt ca nişte lăzi de zestre, în care generaţiile tot adună sens. Citind "Cel mai iubit dintre pământeni", nu am avut deloc sentimentul că recitesc o carte. Acum e pur şi simplu alt roman decât acela din prima ediţie. Atunci, în 1980, l-am citit deodată cu un public încins, plin de frustrări şi de disperări stând să explodeze. Astăzi îl citesc independent de stările celorlalţi zeci de mii de cititori ai ediţiei scoase de Jurnalul Naţional. Libertatea, democraţia vin cu această înlesnire supremă: o "Bibliotecă pentru toţi" e o dezlegare la interpretare pentru fiecare om în parte. Democraţiile vin cu dreptul la nuanţă, în tot ce suntem şi în tot ce trăim. Iar din nuanţă în nuanţă se poate întâmpla să citim aceeaşi carte şi să o pricepem complet altfel.
În anii - 1964-1969 - în care am urmat Filologia, la Universi
