Polcovnicul roşu de la Chişinău, cu mintea sa ascuţită, a descoperit principala probă a implicării României în revolta tricoloră de peste Prut: protestatarii vorbeau româneşte. Asta era deci. Limba română.
I-a trebuit timp supradotatului miliţioner să facă toate legăturile posibile şi să dea sentinţa: limba română. Dacă protestatarii tăceau, nici o academie din lume nu ar fi putut desluşi misterul apartenenţei lor. Faptul că i-a luat gura pe dinainte le-a fost fatal. Voronin i-a dibuit şi au început arestările, bătăile, teroarea. Cum cuvântul Voronin înseamnă Corb, îl vom alinta şi în acest fel, ca să se simtă şi dumnealui confortabil, după ce i-a ieşit cum i-a ieşit scenariul care prevedea ocuparea şi incendierea propriului birou prezidenţial, din moment ce omul a mers cu sacrificiile până acolo, încât a programat riguros şi aceste incendii, ca să-i compromită pe protestatari, să fie filmaţi şi apoi săltaţi de Securitate. Dar Corbul nu e mulţumit. El vrea să găsească şi să aresteze limba română, principala vinovată de ridicarea poporului împotriva croncănitului oficial.
Sigur că, o dată cu această descoperire, făcută de polcovnicul roşu, se cutremură bibliotecile, atinse în logica pe care au promovat-o cărţile din ele. Întrebarea imediată şi obligatorie este: dacă simplul fapt că nişte oameni vorbeau româneşte este dovada implicării statului român în evenimentele dramatice de la Chişinău, ce crede descoperitorul acestei perle de gândire despre împrejurarea că, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, se vorbea şi franţuzeşte, unii dintre martorii oculari nu se jenau să se exprime în limba engleză, au fost auzite fraze întregi în limba suedeză, în penumbra unei clădiri oficiale o fată şi un băiat vorbeau de-a dreptul turceşte? Ce dovedesc toate acestea, decât că o întreagă conspiraţie mondială s-a concentrat, în acest aprilie 2009, pe
