Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meditaţii pentru admiterea la liceu

Publicat in Jurnalul, luni 13 aprilie 2009 ·

Anastasia avea 14 ani în 1989 şi era elevă la o şcoală din cartierul Rahova; în primăvara aceea, se pregătea pentru admiterea la liceu. "Când am intrat în clasa a VIII-a, am ştiut că e vremea să optez pentru un liceu.

Iniţial, m-am gândit să dau la informatică, o secţie nou înfiinţată, mai ales că îmi plăcea matematica. Dar părinţii mei s-au consultat cu profesorii de matematică şi de română şi au hotărât că informatica asta e ceva prea nou, nici nu ştiau exact ce era cu ea, aşa că era mai bine pentru mine să dau la Liceul Pedagogic. Aşa, aş fi avut un loc de muncă asigurat şi, după aia, mai vedeam eu dacă mai dădeam sau nu la facultate.

Odată hotărârea luată, am început pre­gătirea în particular la matematică şi la română. Părinţii mei erau printre puţinii din vremea aceea care făceau efortul material să-şi trimită copiii la meditaţii. Tata lucra în fabrică, iar mama la o casierie, şi împreună se străduiau să strângă bănuţ pe bănuţ, pentru că cele două meditaţii săp­tămânale costau 300 lei, iar venitul lor era destul de mic. Mama câştiga un pic peste 1.000 de lei, iar tata - vreo 3.000 de lei. El încerca să mai completeze salariul şi făcea fotografii cunoscuţilor la diverse ocazii - nunţi, botezuri, aniversări.

Umplea sufrageria de poze, iar noi, cu ajutorul unei maşinării de făcut marginile pe care tot el o meşterise, aranjam fotografiile. Îşi amenajase într-o baie de serviciu propriul laborator de developare. Se mai ocupa şi de depanarea televizoarelor, mai ascuţea cuţite la serviciu şi învăţase chiar să bobineze uscătoare de păr.

La pregătirea de la matematică lucram din culegeri şi din Gazeta Matematică. La început, mergeam cu un vecin care era de-o seamă cu mine. Ne punea să lucrăm câte o problemă, dar lua la corectat doar un caiet, de obicei al băiatului, aşa că mi-am dorit să lucreze doar cu mine. La română

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 39 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°