Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de ruşi i-ar trimite în spaţiu, cu o rachetă, pe Putin şi Medvedev

Publicat in Adevarul, luni 13 aprilie 2009 ·

Peste 300 de ruşi au protestat sâmbătă, în oraşul Vladivostok din Extremul Orient rus, împotriva reformelor din armată. La o zi distanţă, de ziua Cosmonauţilor, alte 200 de persoane au criticat taxele mari la importurile de automobile. Manifestanţii au cerut trimiterea premierului Vladimir Putin şi a preşedintelui Dmitri Medvedev în spaţiu cu o rachetă. Sute de persoane au participat la o manifestaţie antiguvernamentală la Moscova şi în alte oraşe la sfârşitul săptămânii trecute, relatează The Moscow Times în ediţia electronică .

Poliţia, care i-a depăşit numeric pe protestatari, le-a cerut acestora să plece după 30 de minute, după care a intervenit pentru a-i dispersa şi a arestat circa zece persoane, potrivit Interfax.

Putin a impus taxe mai mari pentru automobilele de import, în încercarea de promova industria internă a automobilelor. Protestele au avut loc în Moscova, Sankt Petersburg, Ecaterinburg şi Novosibirsk, iar la Msocova şi Vladivostok, manifestanţii au protestat daţă de planurile Kremlinului de a refoma armata concediind mai multe cadre şi desfiinţând mai multe unităţi.

Superiorii militari se tem că le va fi foarte greu să îşi găsească locuri de muncă în sectorul civil în contextul crizei finanicare şi a creşterii şomajului.

Precedentul moldovean

Liderul Partidului Comunist al Rusiei, Ghennadi Ziuganov, a atenţionat în legătură cu posibilitatea extinderii în Rusia a revoltei de la Chişinău, în cazul în care comuniştii nu vor putea controla protestele din ţară. Potrivit lui Ziuganov, în contextul actualei crize economice, numărul de protestatari ruşi ar putea ajunge la 10-12 milioane.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR a oprit finanțarea campaniei prezidențiale a Elenei Lasconi și îl va susține pe Nicușor Dan: „El e singurul candidat care are şanse să intre în turul 2”

Libertatea acum 21 minute
USR a luat o decizie importantă în cursa pentru alegerile prezidențiale. Partidul va susține un candidat independent, renunțând la propriul candidat.

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

LIVE VIDEO Crin Antonescu își lansează programul prezidențial

HotNews acum o ora
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR, își lansează astăzi, 9 aprilie, programul pentru alegerile prezidențiale din 4 mai într-un eveniment desfășurat la Nord Events. Sunt prezenți toți liderii coaliției, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Cătălin Pre

Mai mulți lideri din USR, printre care și Dominic Fritz, îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Mai mulți lideri USR îi cer Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru prezidențiale. Potrivit surselor Gândul, Elenei Lasconi i se pregătește inclusiv suspendarea din fruntea USR. Cei care ar sta în spatele acestei mișcări sunt Clot

Blocul Naţional Sindical, solicitare către Ilie Bolojan şi Marcel Ciolacu: Partenerii sociali trebuie consultaţi pentru programul ReArm România

Gandul acum 37 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că a solicitat întâlniri preşedintelui interimar Ilie Bolojan şi premierului Marcel Ciolacu pentru a discuta despre elaborarea programului ReArm România şi adoptarea unui program naţional de conversie ocupaţiona

Vești bune pentru elevii și studenții cu venituri mici! Vor beneficia în continuare de sprijin pentru a cumpăra computer

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Educației anunță, miercuri, că Programul „Euro 200”, început în 2024, merge mai departe. De acest sprijin vor beneficia elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din

Călin Georgescu din nou la Poliție!

Mediafax acum 56 minute
Călin Georgescu a fost întâmpinat de câțiva susținători, la fel ca de fiecare dată când vine să semneze controlul judiciar. Aceștia i-au dat flori și au au scandat „Turul 2, înainte! Călin Georgescu, președinte”. Călin Georgescu nu a făcut nicio dec

ANCOM face precizări în legătură cu depunerea şi soluţionarea plângerilor privind campania electorală desfăşurată online

G4Media acum 30 minute
Persoanele care identifică, atât pe perioada campaniei electorale, cât şi în preziua şi în ziua votului, materiale publicitare politice online neconforme pe platformele online foarte mari pot transmite o plângere către Biroul Electoral Central (BEC)

E oficial: USR îl sprijină pe Nicușor Dan la prezidențiale. Dominic Fritz: Nu putem pune pe primul loc orgoliile

Press Alert acum 44 minute
Foto: Virgil Simonescu (arhivă) Liderii USR au decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină la prezidențiale pe Nicușor Dan. Ei au invocat un sondaj de opinie în care Lasconi este creditată cu 4,1%, pe locul cinci. E un moment dificil

VIDEO Tragedie în Republica Dominicană » 79 de persoane au murit după prăbușirea acoperișului unui club de noapte: printre victime se numără și sportivi!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Aproape 80 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite după ce acoperișul clubului de noapte „Jet Set” din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, s-a prăbușit în primele ore ale dimineții de marți. . „Vă rugăm să cooperați cu autorități

Vremea

București
acum

10°
mie.

1°/14°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

7°/11°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/13°
joi

1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/14°