După 40 de zile de post, cântarea „Aleluia” a răsunat sâmbătă seară în zeci de biserici romano-catolice din întreaga ţară. Sursa: Adi Pîclișan
Cu lumânări aprinse în mâini, credincioşii au primit vestea învierii lui Cristos. Şi la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a oficiat slujba pascală şi i-a binecuvântat pe cei prezenţi, îndemnându- i să urmeze învăţăturile creştine.
Lumânările au invadat catedrala
Sâmbătă seara, la ora 23.00, peste 1.000 de credincioşi s-au strâns la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi. Celebrarea a început în curtea interioară a bisericii, cu un foc al binecuvântării. Prea Sfinţitul Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, însoţit de un sobor de preoţi, a deschis slujba prin cuvântarea: „Cristos este începutul şi sfârşitul, Alpha şi Omega, ale Lui sunt timpurile şi veşnicia e a Lui, El este mărirea şi puterea pentru toată veşnicia. Amin”. Episcopul a aprins apoi lumânarea Pascală, simbolul Învierii lui Cristos. „Lumina lui Cristos care învie plin de mărire să risipească întunericul inimii şi al minţii”, a rostit PS Petru Gherghel.
Apoi, catedrala s-a umplut cu sute de lumânărele roşii. Credincioşii şi-au ocupat, în ordine, locul în bancă. Toţi sunt îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. Cei tineri ies un pic din tipar, însă cercelul din ureche nu deranjează pe nimeni. La slujbă, totul decurge într-o ordine firească. În marea de oameni se găseşte totuşi şi un vorbăreţ: „Uite-l şi pe ăsta, crede că a venit la meci, îmbrăcat în trening şi cu tricolorul pe el!”, şopteşte un cârcotaş colegului aşezat în dreapta lui.
În mulţime se strecoară şi „Pictoraşul Iaşiului”, un domn boem care îşi are atelierul sub cerul liber, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, vizavi de catedrală, unde zilnic îmbie trecătorii cu portrete schiţate în creion. De data asta pictoraşul boem nu este “afumat”, nu ţine nici