Producatorul de ulei Prutul Galati, controlat de omul de afaceri Marian Andreev, a inregistrat anul trecut o crestere de 50% a vanzarilor fata de 2007, potrivit datelor companiei, care afirma ca la acest avans a contribuit in special brandul de ulei Spornic, care detine peste 6% din piata.
"La finalul anului 2008 marca Spornic a avut o cota medie de piata de 6,6%, conform GFK, reusind practic sa isi mentina cota de piata la un nivel similar anului 2007, in conditiile repozitionarii brandului intr-o categorie superioara de pret", a declarat Mirela Olarescu, marketing manager al companiei Prutul.
Cele mai importante marci de ulei de pe piata locala, estimata la 250.000 de tone, sunt Unisol (Bunge), Untdelemn de la Bunica (Cargill), Argus (Argus), Spornic (Prutul) si Raza Soarelui (Bunge), potrivit datelor furnizate ZF de catre compania de cercetare a pietei The Nielsen Company.
Prutul Galati a inceput sa investeasca in Spornic in 2007, an in care producatorul de ulei a alocat un milion de euro (suma calculata in sistem rate-card) in promovarea acestei marci. De atunci, producatorul a extins gama de produse si a continuat investitiile in promovare. "Pentru anul 2009, ne-am propus o mentinere a cotei de piata in segmentul mainstream. Tinand cont de tendintele actuale de crestere a vanzarilor de produse foarte ieftine, segmentul mainstream tinde sa se ingusteze. Daca anii trecuti ne-am concentrat eforturile in zona ATL (n.red.- above the line, ex: tv, radio, print), in acest an ne propunem sa ne concentram eforturile in BTL (n.red.-below the line) prin activitati de promovare in magazine", a adaugat Olarescu.
In anul 2007, Prutul Galati a inregistrat o cifra de afaceri de 194,7 lei (58,3 mil. euro) si un profit net de 586.000 lei (circa 100.000 euro), potrivit datelor Ministerului de Finante.
"Anul trecut am inregistrat o crestere de aproxima