Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crişul a câştigat turneul de la Oradea

Publicat in Adevarul, luni 13 aprilie 2009 ·

Opt echipe de juniori din ţară şi din străinătate au luat parte la această puternică întrecere. La numai 14 ani, viitorii performeri au arătat că partidele interesante şi spectaculoase se pot disputa şi la o categorie de vârstă mai mică. Patru echipe din Bucureşti, una din Oradea, două din Germania şi o alta din Ungaria au participat, săptămâna trecută, la un puternic turneu internaţional de polo rezervat juniorilor, sportivi care nu au împlinit încă 14 ani.

Cele opt formaţii au fost împărţite în două grupe preliminare a câte patru echipe fiecare. Crişul Oradea, Clubul Emil Racoviţă Bucureşti (CEN), Dinamo Bucureşti şi Duisburg II (Germania) au fost în grupa A, în timp ce Rapid Bucureşti, Clubul Sportiv Şcolar 3 Bucureşti, Bekescsaba (Ungaria) şi Duisburg I (Germania) s-au luptat pentru unul din locurile fruntaşe în seria B.

ARDELENII AU JUCAT PERFECT

În fazele preliminare, rezultatele nu au fost strânse, însă fazele spectaculoase nu au lipsit. Ambele echipe din Duinsburg au arătat că ştiu polo, micuţii jucători din Germania având procedeele de bază învăţate ca la carte.

Diferenţele de scor au fost net în favoarea componenţilor acestor cluburi, care au venit în România cu scopul declarat de a cuceri trofeul de la Oradea. Cel mai interesant meci din grupa A a fost cel dintre Dinamo şi Duisburg II, joc care a revenit oaspeţilor cu 9-6.

Alb-roşii au încercat să rămână aproape de adversari, însă nemţii şi-au păstrat un ecart liniştitor până la final. Echipa Crişul Oradea a arătat că şi în ţara noastră se joacă polo şi a fost imperială în această competiţie.

Juniorii formaţiei ardelene au învins cu un sec 14-4 pe Bekescsaba din Ungaria şi au trecut cu scorul de 14-6 de Duisburg II, calificându-se în semifinale fără înfrângere.

Chiar dacă au avut în Hans Christopohor cel mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 4 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°