Teatrul de păpuşi a fost o întâmplare în viaţa lui Mircea Surdu, dar legătura care s-a creat între actor şi scena păpuşilor e trainică, astfel că de 48 de ani nimic nu a reuşit să-i separe.
Drumul lui Mircea Surdu spre lumea teatrului de păpuşi a început cu muzica.
„Tatăl meu a fost profesor de muzică. Până la şase, şapte ani a rupt patru arcuşuri de vioară pe mine. Ţinea să învăţ bine instrumentul ăsta. Chiar dacă mă cheamă Surdu, am o ureche excelentă. Şi săracu’ tata s-a gândit că a găsit teren să facă un muzician. După ce a rupt cele patru arcuşuri, şi-a dat seama că nu se potriveşte conformaţia digitală. Şi atunci mi-a zis: «Te las în pace!». Şi totuşi, am continuat să fac muzică. Învăţasem de la tata abc-ul muzical şi am făcut mai mult lăutărie după ureche. Ajunsesem deja în liceu şi aveam o formaţie cu care cântam la reuniuni. Copil fiind şi uşor dat celor păcătoase, fumam şi cântam. La Târgu Jiu, la o fabrică de ţigări, ne-au dat sacoşe de ţigări în loc de bani. Uşor, uşor, când au văzut profesorii că se ridică valori în formaţia noastră, am fost cooptaţi în orchestra Sindicatului învăţământului, profesorilor... Viaţa m-a dus către Şcoala postliceală de activişti culturali“, a povestit Mircea Surdu.
A trăit frumos în lumea muzicii. Nu s-a desprins de ea nici când a fost numit instructor artistic la Sibiu, la Casa de Cultură, sau director la Casa de Cultură din Sighişoara.
Drumul spre scenă
A renunţat după o perioadă la funcţiile obţinute, căci familia avea nevoie de el şi a revenit pe meleaguri olteneşti. Paşii i-au fost conduşi spre Teatrul de păpuşi din Craiova. „Am venit la Teatrul de păpuşi. Horia Davidescu, tatăl teatrului, s-a uitat la mine şi m-a întrebat: «Ce vrei să te faci?». Şi i-am răspuns: «Am auzit că aveţi un post de instrumentist». Atunci nu aveau magnetofoane, se făcea ilustraţia muzicală la veder
