* Ion Rotaru a fost ales secretar executiv, iar Aurel Simionescu, primvicepreşedinte
Organizaţia PSD Brăila va fi condusă, încă cel puţin patru ani de acum înainte, tot de Gheorghe Bunea Stancu. Liderul local social-democrat a fost reales sâmbătă în această funcţie, de către delegaţii la Conferinţa Judeţeană PSD, cu o majoritate zdrobitoare, Stancu înregistrând mai putin de 10 voturi împotrivă.
Tot în cadrul acestei reuniuni au fost desemnate Biroul Politic Judeţean şi Comitetul Executiv al PSD Brăila. Astfel, primvicepeşedinte a fost desemnat Aurel Simionescu, secretar executiv, Ion Rotaru, iar vicepreşedinţi, Ionuţ Bazac - actualul ministru al Sănătăţii -, Mihai Tudose, Didina Stănescu, Florin Mija, Doiniţa Ciocan, Doru Damian, Ionel Avram, Sorin Boşneag, Dumitru Panţâru, Mihai Ruse, Stefan Moise, Nicu Turcu şi Fănel Chiriţă. Din Comitetul Executiv mai fac parte, printre alţii, Viorel Balcan, Alexandru Coadă, Florin Mircea, Cristian Rizea, Daniela Bartoş, Maria Coroş, Stanca Coman şi Virgil Coşoreanu.
La conferinţă a participat şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, însoţit de ministrul Ionuţ Bazac, presedintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea şi liderul PSD de Dolj Valeriu Zgonea.
Stancu şi organizaţia sa au fost lăudaţi la scenă deschisă de invitaţii de la centru, fiind daţi ca exemplu pentru filialele locale, din punct de vedere al rezultatelor obţinute la ultimele două alegeri, locale şi parlamentare. "Organziaţia dvs. este extrem de performantă şi spun asta în contextul în care eu îl laud foarte rar pe Stancu, iar el mă laudă foarte rar pe mine", a spus Geoană, aluzie la numeroasele cazuri în care liderul local PSD şi-a exprimat deschis opiniile cu privire la o oarecare lipsă de hotărâre în acţiunile preşedintelui central. El i-a cerut lui Stancu o promisiune privind obţinerea unui procent de minim 50% din voturi la Brăila, la alegerile eur