Consiliul de Administratie al Televiziunii publice a aprobat, luni, Raportul de activitate al SRTv pe anul 2008, ce va fi depus la Parlament miercuri, 15 aprilie. Un comunicat al institutiei arata ca cifra de afaceri neta a crescut cu 5,8%, de la 514 milioane lei in 2007 la circa 544 de milioane lei in 2008. Claudia Voicu, directorul Directiei Economice a televiziunii publice, a afirmat pentru HotNews.ro ca deficitul inregistrat in 2008 a fost mai mare decat in 2007.
UPDATE: Potrivit datelor Paginii de media, TVR a avut, in 2008, incasari din publicitate de aproape 19 milioane de euro, iar televiziunea publica a avut o pierdere totala de 14,5 milioane de euro (53,8 milioane lei). TVR a incasat 82,5 milioane euro din taxa si a cheltuit cu personalul 51,7 milioane euro, dintr-un total al cheltuielilor de 168 milioane euro, conform sursei citate.
Potrivit comunicatului, "din analiza situatiei economice, Consiliul de Administratie a constatat, in acelasi timp, faptul ca modificarile legislative, aparute in ultimii ani in materie fiscala, au avut un puternic impact negativ asupra rezultatelor financiare ale societatii. Acest fapt a generat inchiderea anului precedent cu un deficit bugetar de aproximativ 9%, care are acoperire in profiturile inregistrate pana acum. Pe de alta parte, gratie eforturilor depuse, cifra de afaceri neta a crescut cu 5.8% fata de anul precedent.
Comunicatul invoca mai multe probleme care au contribuit la deficitul bugetar si sustine ca "in ciuda problemelor financiare majore, generate mai ales de factori externi", SRTv a reusit "sa mentina un nivel ridicat al calitatii programelor si sa puna bazele strategice, pe termen mediu, pentru o dezvoltare eficienta a institutiei, in acord cu trendurile europene in domeniu".
Potrivit reprezentantilor TVR pentru relatia cu presa, raportul va fi facut public miercuri, i