Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nebunie la Asociaţia nr. 21 Calea Bucureşti

Publicat in GAZETA de SUD, luni 13 aprilie 2009 ·

„Pe faţa ta scrie prost. Du-te dracu’, boule! Eşti analfabetă“. „Bă, tu eşti prost. Ieşi afară! Cine te-a adus aici?“. Aşa sună discuţiile dintre reprezentanţii Asociaţiei nr. 21 Calea Bucureşti şi unii locatari. Cearta a fost generată de desfa-cerea contractului de muncă al fostei admi-nistratoare, dar şi de nemulţumiri mai vechi ale proprietarilor.

De când a fost dată afară fosta administratoare, certurile se ţin lanţ la Asociaţia nr. 21 Calea Bucureşti. Pe de o parte, preşedintele şi comitetul susţin că aceasta era şi casier, şi contabil şi a furat din bani. Pe de altă parte, locatarii spun că „fata“ a fost dată degeaba afară. Ei îi acuză pe cei de la asociaţie că vor să-şi facă gaşca lor, ca să poată să manevreze mai bine banii locatarilor. „Au dat-o nevinovată afară pe fata aia. L-au adus pe unu’ Stratan, om de-al lor, iar pe noi ne încarcă la întreţinere. Penalizări peste penalizări. Mie refuză să-mi ia banii la întreţinere şi m-au încărcat la plată. M-am dus cu poliţia să-i rog să mă lase să plătesc şi nu îmi primesc banii. De anul trecut şi până acum am făcut 11 cereri ca să-mi permită să plătesc şi nimic. Aseară (joi seară - n.r.) am avut Adunarea Generală, a fost un balamuc. Oamenii nu-l mai vor pe Roşianu preşedinte. Îşi pun salarii cum vor ei, iar în decembrie 2008 şi-au dat prime, că îşi permit. Bineînţeles, din buzunarul nostru. Preşedintele a luat 300 de lei, cenzorul - 250 de lei, femeile de serviciu - 150 de lei şi administratorul - tot 300 de lei“, a spus Cristina Popescu, locatar în blocul A14.

Neregulile sunt multe, dacă ar fi să ne luăm după spusele proprietarilor: preşedintele joacă un fel de alba-neagra cu ei, pentru că la începutul fiecărui an îşi dă demisia, dar apare ulterior pe state şi îşi ia salariul; cenzorul a cerut să lucreze cu contract şi nu pe prestări servicii; se iau de către preşedinte şi comitet tot felul de hotă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere. Ce venituri și datorii are șeful statului

Adevarul acum 23 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale și a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, detalii privind finanțarea campaniilor sale electorale pentru alegerile locale și prezi

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 47 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°