Într-un sat din Olt, tinerii care s-au căsătorit în ultimul an mai îmbracă o dată hainele de miri şi-şi cer iertare de la părinţi şi naşi. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

„O dată în viaţă” nu se aplică la miresele din Izbiceni, Olt. Visează de mici să îmbrace rochia de mireasă, să poarte vălul alb cu mândrie, să se simtă prinţese, să fie reginele satului. Pentru că le-a plăcut atât de mult, cu dezlegare de la preot, proaspetele doamne îşi scot de la naftalină veşmintele de la nuntă, se gătesc şi merg la biserică să li se ierte păcatele săvârşite în primul an de căsnicie.

„Iertarea de Florii”, un obicei căruia localnicii i-au uitat vechimea şi raţiunea, care se practică doar la Izbiceni, adună în fiecare an, cu o duminică înainte de Paşte, toate cuplurile care şi-au pus pirostriile în ultimele 12 luni, într-o paradă a costumelor de însurătoare. În credinţa sătenilor, primul an de căsătorie ar fi decisiv pentru viitorul tinerilor însurăţei, aşa că după ce merg la biserică, trec şi pe la naşii de cununie, să le mai ceară sfaturi pentru anul ce vine.

„E ca orice început, e foarte frumos”

În curtea bisericii, pe un covor de verdeaţă, stau, ca într-o paradă de modă, aliniate, mai multe mirese, zgribulind ca nişte ghiocei la început de primăvară. Soarele le mai alungă tremuratul. Stau sfioase, cu capetele plecate. Ridică rar privirea către soţii lor, adunaţi şi ei ciorchine, în costumele de ginerică, şi atunci cu sfială, ca şi cum ar fi pentru prima oară când se văd.

Marinela Stanciu s-a căsătorit la 18 ani şi nu se sfieşte să recomande tuturor fetelor viaţa de femeie măritată. „E ca orice început, e foarte frumos”, spune ea lăsându-se admirată şi de celelalte mirese, şi de credincioşii care ies din biserică, după slujbă. „Soţul m-a ajutat să mă îmbrac”, spune mândră, căutându-şi alesul cu privirea prin mulţimea de c