Mai sunt doua saptamani si se implinesc legendarele 100 de zile ale mandatului lui Barack Obama. Ce putem spune despre tanarul si charismaticul presedinte american? Nu mare lucru, ne temem. OK, se poate concede ca omul nu este un socialist, asa cum incearca sa ne convinga o parte din comentatorii conservatori de peste Ocean. Admitem ca Barack Obama este, dupa descrierea consilierilor sai, un presedinte pragmatic.

Dar ce inseamna exact pragmatism pentru noua echipa de la Casa Alba? Fara a ne adanci in filosofii, la Washington se intelege astazi prin pragmatism un soi de "antiideologism" programatic, care inseamna, de fapt, un "anti-Bushism". Idealurile exprimate de administratia Bush – cresterea economica, combaterea terorismului, promovarea democratiei etc. – erau corecte in esenta, dar au fost abordate de pe o pozitie ideologica rigida care a trezit adversitatea lumii si e responsabila de erorile care au dus la criza financiara si la esecurile de politica externa. Se impun, asadar, solutii "pragmatice" adaptate fiecarei situatii particulare, care produc rezultate concrete in beneficiul americanilor si al Statelor Unite. Daca, bunaoara, nationalizarea bunurilor unei banci falimentare produce rezultate, in sensul ca stabilizeaza piata financiara, atunci administratia trebuie s-o faca fara a tine seama de constrangerile ideologice legate de piata libera.

Acelasi principiu pragmatic – abordari locale, rezultate concrete – pare sa aplice administratia si in relatiile sale externe, atat in raporturile cu Uniunea Europeana, cat si cu Rusia. Germania si Franta se opun unor programe de stimulare substantiale a economiei si cer reglementare suplimentara a pietei mondiale? OK! No problem! Facem un truc magic, sporim fondurile FMI si facem presiuni asupra paradisurilor fiscale sa renunte la secretul bancar si toti sunt multumiti! Tot pragmatic, le propunem