Sorin Ioniţă: "Cum am fost mai mult plecat din ţară în ultima vreme, săptămâna asta m-am gândit să las la o parte actualitatea politico-economică."

Şi aşa nu am eu prea mari şanse să zgârii cu unghia pojghiţa groasă şi sclipitoare de diversiune care învăluie toate subiectele presupuse a ţine capul de afiş în România, de la alegerile europene, la Becali, Popoviciu sau criza economică şi măsurile fiscale ale guvernului. Bucureştenii sunt în plină terapie anticriză prin retail şi nici semirevoluţia portocalie de la Chişinău n-a reuşit să-i abată de la preocuparea lor de căpătâi zilele astea: unde mergem de Paşte şi 1 Mai?

Ca atare, aleg cu plăcere un subiect de ştiri de ora 5, din alea la care toată lumea se uită, deşi nimeni nu o recunoaşte, mai ales că ştirile principale de seară ne-au pus iar pe dieta uzuală de reportaje-bombă din supermarket, unde oamenii sunt chestionaţi de preţul cozonacului. Mă refer la incesturile incredibile şi repetate, întinse pe ani, care au loc pe tăcute în mijlocul unor comunităţi locale. Aşa cum a fost cel săvârşit de austriacului Josef Fritzl, judecat şi condamnat săptămânile trecute la închisoare pe viaţă, după ce şi-a sechestrat fiica în pivniţă timp de 24 de ani şi i-a făcut şapte copii.

După ce s-a încheiat acest proces care a ţinut pe vârfuri presa mondială şi a enervat cetăţenii din Sankt Pölten (vă amintiţi corespondenţii noştri TV care acroşau localnici pe stradă, le puneau microfonul în gură şi le ridicau, într-o engleză aproximativă, întrebarea-standard a jurnalistului mioritic la anaghie - ce părere aveţi despre…?), lumea a început să fie mai atentă la situaţiile de acelaşi fel. Ele existau şi înainte, făceau ştiri de senzaţie, dar nu erau privite şi analizate ca elemente dintr- un pattern mai cuprinzător. Se pare că situaţiile tip Fritzl sunt mai frecvente decât credem şi asta nu doar în