Sala „Amza Pellea“ a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ a devenit neîncăpătoare duminică, la ceas de seară. Craiovenii s-au grăbit să-l întâlnească pe marele actor Florin Piersic, aşa că au luat cu asalt teatrul craiovean. La ora stabilită, cu fularul alb la gât şi batista roşie în piept, Florin Piersic a păşit pe scenă aducând cu el poveşti frumoase de viaţă. Fără o regie anume, după cum însuşi artistul mărturisea, şi-a condus publicul de la stări de veselie la melancolie. Într-un decor simplu - o canapea şi un pian în partea opusă a scenei -, marele Florin Piersic a reuşit să ţină în priză o sală întreagă vreme de câteva ore.

Poveşti de ieri

La braţul actorului, craiovenii l-au reîntâlnit pe Bibanul, nimeni altul decât Dem Rădulescu, „artist ce avea comedia în sânge“, prin intermediul proiecţiilor, şi au fost martori la întâlnirea dintre Florin Piersic şi Nichita Stănescu, când cel din urmă i-a scris actorului o poezie pe un serveţel, despre mama. Spectatorii l-au reîntâlnit pe Piersic cel tânăr tot cu ajutorul proiecţiei, buna dispoziţie revenind şi la întâlnirea cu „şcolerul“ care nu-şi învăţase decât lecţia cu castravetele. Sala a râs la poveştile lui Piersic: „Eram la mare, făceam o filmare. Am intrat într-o cofetărie. Acolo era o fetiţă cu mama sa. «Daniela, du-te!», o îndemna maică-sa. Când s-a apropiat de mine ştiu că i-am spus: «Ce scumpă eşti, Daniela!». Ea s-a uitat lung, apoi a fugit la mamă-sa şi i-a spus cu glas cristalin, în liniştea aceea care se aşternuse: «Mami, e viu!»“. Sala a vibrat şi atunci când Piersic a dat glas dorinţei sale de a fi „o pasăre“ din acelea care „nu au picioare“, care „trăiesc o viaţă întreagă cu aripile întinse în bătaia vântului“ şi „nu coboară pe pământ decât o singură dată: când le vine ceasul morţii“. Poveştile au curs, prietenii marelui actor au devenit prietenii tuturor celor din sală, tot astfel c