La câţiva kilometri de Bucureşti, se află comuna care înghite gunoiul produs de sute de mii dintre locuitorii Capitalei. Şi al multor firme, de la cele de construcţii până la hulitul Protan. La fiecare zece minute, între trei şi cinci maşini de salubritate vin să descarce gunoiul în groapa de la Glina. Ce înseamnă asta pentru zonă şi oamenii ei, descoperiţi mai jos. Sursa: Dan Arsenie

1 /.

Glina are în comun cu restul localităţilor ilfovene preţurile exagerat de mari la terenuri şi traficul tare aglomerat. Însă marea problemă este uriaşa groapă de gunoi: la maximum un kilometru de primele locuinţe ale sătenilor din Glina sunt 150 de hectare destinate depozitării deşeurilor.

Oamenii de aici nu beau apă din puţurile proprii de peste doi ani. Cei mai fericiţi sunt, culmea, cei din fundul satului. Deşi sunt mai departe de Bucureşti şi asta ar părea un dezavantaj, fiecare kilometru care îi separă de groapă este un avantaj cert.

"Cumpărăm apă plată ca să gătim. Apa nu mai e bună de băut, o folosim doar la rufe. Ne e frică să ne şi spălăm cu ea", spune Petra Bejan, o localnică din Glina, a cărei casă este la aproape doi kilometri de imensul depozit de gunoi în aer liber. Femeia ne spune că cel mai rău este vara: "Când e cald, nu poţi pune masa afară de miros. Dacă bate şi vântul, e mai rău. Când ard ceva (n.r. în groapă), un nor de cenuşă şi fum vine peste sat".

Pe marginea drumului de centură, între Căţelu şi Glina, mai multe fântâni sunt părăsite printre ierburi şi mărăcini. Nimeni nu mai bea apă de aici. Nici puţurile din curţile oamenilor nu mai au apă potabilă. Unii o folosesc doar pentru spălat.

Pentru unii, groapa e comoară

Totuşi, multe dintre familiile din Glina trăiesc din ce mai "ciugulesc" de pe groapă. "Un fier, un cupru, cabluri, ce găsesc şi ei", explică Dumitru De