Cum ar fi fost oare daca in toamna anului trecut Traian Basescu ar fi procedat responsabil, nu populist si ar fi refuzat sa promulge legea majorarii salariilor profesorilor?
Cum ar fi fost daca si-ar fi asumat riscul de a spune, in plina campanie electorala pentru parlamentare, ceva de genul: "oameni buni, eu, presedintele Romaniei, nu pot sa semnez imposibilul, nu pot sa va amagesc, sa va vand iluzii! Eu, presedintele Romaniei, va spun ca aceasta lege nu poate fi aplicata si nici nu trebuie sa fie aplicata cat timp vorbim despre un invatamant nereformat, un fel de gaura neagra! Eu presedintele Roamniei nu pot si nu am dreptul sa va mint in fata!"
Cum ar fi fost? Presedintele s-a temut, probabil, ca PD-L va deconta acest refuz. Dar daca a decontat si continua sa deconteze, de fapt, tocmai promulgarea? Poate ca in urma nepromulgarii nu s-ar fi intamplat decat ca electoratul PSD ar fi ramas tot al PSD, pentru ca nu poate fi dizlocat, mai ales cel care are apetenta pentru astfel de promisiuni nerealiste.
Poate ca electoratul portocaliu nu ar fi dezertat, speriat si dezamagit de o asa decizie iresponsabila, si, gratie propriului electorat mobilizat, PD-L ar fi obtinut un procent electoral mai bun decat a obtinut.
Cert este ca presedintele n-ar fi trebuit sa justifice acum aceasta imensa promisiune nerespectata. Ba chiar ar fi putut veni sa spuna: "vedeti oameni buni, eu am avut dreptate, nu v-am mintit!" Poate ca in toamna, Traian Basescu a ratat o ocazie istorica, iar scaderea cotei sale de incredere si-ar putea avea originea si in acest esec.
Dar, cel mai important, daca legea salarizarii votata iresponsabil de parlamentari n-ar fi fost promulgata de presedinte, altfel s-ar fi pus astazi problema vitala a reformei in educatie.
Va dam populism, ne dati mediocritate
Daca ai plecat de la in
