Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goldman Sachs vrea să achite cât mai rapid ajutorul de stat

Publicat in Capital, marți 14 aprilie 2009 ·

Un posibil semn al faptului că criza se apropie de final este decizia Goldman Sachs de a achita mai mult de jumătate din datorita faţă de statul american. Conducerea grupului s-a decis sa strângă de la acţionari şase miliarde de dolari pentru a achita o parte importantă din datoria de zece miliarde. Anunţul va fi făcut chiar săptămâna aceasta, odată cu anunţarea rezultatelor financiare. Având în vedere contextul financiar dificil, rezultatele vor fi - potrivit unor oficiali ai

Un posibil semn al faptului că criza se apropie de final este decizia Goldman Sachs de a achita mai mult de jumătate din datorita faţă de statul american. Conducerea grupului s-a decis sa strângă de la acţionari şase miliarde de dolari pentru a achita o parte importantă din datoria de zece miliarde.

Anunţul va fi făcut chiar săptămâna aceasta, odată cu anunţarea rezultatelor financiare. Având în vedere contextul financiar dificil, rezultatele vor fi - potrivit unor oficiali ai companiei - "puternice".

Iniţial, Goldman Sachs nu a vrut să accepte ajutorul financiar din partea statului american, dar a luat această decizie ca urmare a hotărârii Congresului de a trata tot sectorul financiar cu aceeaşi unitate de măsură. Din acest motiv, din pachetul total de 700 miliarde de dolari, doar 10 miliarde au fost acordate grupului.

Un motiv în plus pentru care Goldman Sachs vrea să achite mai repede banii primiţi este că numai după ce datoria va fi achitată în integralitate membrii conducerii vor putea primi bonusurile cu care s-au obişnuit.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea, preluată cu ambulanța de la penitenciarul Târgșor și dusă la spital în Ploiești

HotNews acum o ora
Elena Udrea a fost internată la Spitalul Județean din Ploiești după ce a acuzat o stare de rău pe fondul unor dureri abdominale, potrivit Agepres. Surse medicale au declarat pentru news.ro că Udrea a suferit o colică abdominală. Ea este internată pe

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 2 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

VREME la extreme în România. ANM anunță caniculă, dar și vijelii / Cod Galben de vânt duminică

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică un cod galben de vânt puternic și un altul de caniculă în mai multe județe din țară. Potrivit meteorologilor, duminică, de la ora 11.00 și până la ora 21.00, va fi în vigoare un cod galben de i

UPDATE - Cod galben de vânt puternic, în judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de caniculă, luni, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt/ În Bucureşti, vremea va fi călduroasă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, pentru duminică, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, pentru 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde se vor atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, la rafală. Luni, va fi în vigoare un Cod galben de c

Gică Hagi este socru mic. Fiica sa, Kira se căsătorește astăzi. Nuntă ca-n povești la Cernica, unde sunt așteptați 1.000 de invitați

Gandul acum o ora
Kira Hagi este mireasă în această duminică. Fiica lui Gică Hagi se căsătorește cu alesul inimii sale, Thomas Ferfelis, logodnicul ei grec. Cei doi s-au cunoscut pe când erau liceeni, dar după ce au absolvit, ambii au luat-o pe drumuri diferite. Kira

Elevii şi studenţii protestează duminică, în București, faţă de tăierea burselor

HotNews acum 5 ore
Elevii şi studenţii vor protesta duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse, ei urmând să plece în marş din Piaşa Universităţii către sediul Guvernului. „Duminică, 29.06.2025, de la ora 20:00, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studen

Donald Trump cere din nou anularea procesului de corupție care îl vizează pe Benjamin Netanyahu. „Nu vom tolera acest lucru”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu va „tolera” continuarea procesului pentru corupţie împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a cărui anulare a solicitat-o, relatează Agerpres.

Raed Arafat, după exercițiul SEISM 2025 Cât durează evacuarea unui spital cu 400 de paturi, în cazul unui cutremur major

Ziua Constanta acum 20 minute
Timp de cinci zile a avut loc exercițiul SEISM 2025. Acesta a avut ca scop modalitatea de a gestiona cât mai bine un posibil cutremur major în România. Raed Arafat a explicat, într-un interviu pentru News.ro, că în câteva săptămâni vor veni și concl

Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fumatul este interzis în staţiile mijloacelor de transport în comun, parcuri şi pe plajele de pe tot cuprinsul Franţei, în cadrul extinderii măsurilor pentru descurajarea acestui obicei nesănătos, tr

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/29°
lun.

21°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/29°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/33°
lun.

20°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°