Coaliţia pentru Universităţi Curate a evaluat 42 de universităţi din punctul de vedere al transparenţei, al corectitudinii administrative şi academice, al calităţii guvernanţei şi al managementului financiar. Topul integrităţii universitare arată că România nu are nicio facultate de 5 stele, existând, în schimb, şase facultăţi care au obţinut 0 stele, facultăţi în care nimeni nu şi-ar dori să studieze. Proiectul vine într-o perioadă în care serioase semne de întrebare legate de calitatea învăţământului superior sunt ridicate de absenţa României din topul primelor 500 de universităţi din lume, dar şi de scandaluri de tipul celui legat de diplomele false.
Campioni şi codaşi
Conform criteriilor CUC, universitatea model, de 5 stele, ar fi una transparentă, care să publice toate informaţiile de interes public şi care să faciliteze accesul studenţilor şi al celor interesaţi la orice informaţie relevantă pentru universitate, care să aibă un regulament strict, care să combată cazurile de plagiat, să respecte orarul cursurilor, care să dovedească o riguroasă administrare a finanţelor şi care să permită o reală participare a studenţilor la luarea deciziilor. De asemenea, gradaţiile de merit ar trebui acordate doar după un dovedit merit academic şi ştiinţific. Nicio universitate de stat din România nu a primit din partea CUC 5 stele.
Trei universităţi se pot în schimb lăuda cu 4 stele: Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
Pe de altă parte, 6 instituţii de studii superioare au primit din partea CUC 0 stele. Este vorba despre Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, Universitatea Eftimie Murgu din Reş