Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CARACATIŢA

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 14 aprilie 2009 ·

Şeful arbitrilor în ultimii 4 ani e supus faţă de preşedinţi şi faţă de şefii FRF, protector al arbitrilor gafeuri, niciodată contestatar al patronilor acuzatori

Scandalul care a explodat ieri şi care are în prim-plan Comisia Centrală a Arbitrilor e legat direct de numele şefului acestei instituţii, Gheorghe Constantin. În această funcţie din noiembrie 2005, cînd l-a înlocuit pe Ion Crăciunescu, cel poreclit Costică "Vîlcea" a devenit un personaj extrem de controversat în lumea fotbalului din cauza relaţiilor sale cu cei implicaţi în fenomen.

1. Penescu l-a vrut preşedinte la FC Argeş

La începutul lui 2008, ca urmare a prieteniei la cataramă dintre Constantin şi Penescu, patronul Argeşului i-a propus postul de preşedinte al clubului, dar şeful CCA a refuzat. Vara trecută, atunci cînd a fost la un pas să renunţe la comisie, el a primit din nou un cec în alb de la Penescu, care îl dorea neapărat în conducerea executivă.

Mititelu: "Penescu a căzut ca musca în lapte" (video)

2. Borcea, nelipsit din biroul său

Cine mergea măcar o dată la două zile în Casa Fotbalului avea surpriza să-l vadă aproape de fiecare dată în biroul lui Costică "Vîlcea" pe Cristi Borcea, preşedintele executiv al lui Dinamo. În actualul sezon, Dinamo e echipa cea mai favorizată de arbitraje, cu nu mai puţin de 10 decizii majore pro şi doar două împotrivă.

3. Ajutat de Dinamo să se opereze la Viena?

În ianuarie 2009, Constantin a suferit o intervenţie chirurgicală la colon. A preferat să meargă la o clinică de lux din Viena, iar apropiaţi ai lui susţin că totul a fost posibil datorită intervenţiei lui Marius Vizer. Acesta ar fi acţionat la rugămintea lui Cristian Borcea, cei doi fiind foarte buni prieteni.

Duba este la putere în Liga I (video)

4. S-a supus ordinului lui Chivorchian

Fapt petrecut la începutul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°